Valoarea tranzacţiilor din piaţa imobiliară locală a depăşit 4 miliarde de euro în ultimii cinci ani

Valoarea tranzacţiilor din piaţa imobiliară locală a depăşit 4 miliarde de euro în ultimii cinci ani

În piaţa imobiliară locală au fost semnate tranzacţii cu proprietăţi generatoare de venituri cu o valoare de peste 4 miliarde de euro pe parcursul ultimilor cinci ani, cei mai activi cumpărători fiind investitorii sud-africani, cu o cotă de piaţă de 28%, aceştia fiind urmaţi de investitorii greci (14%), francezi (10%) şi români (7%), potrivit unei analize a firmei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Ştiri pe aceeaşi temă

În intervalul analizat, piaţa locală a atras investitori din peste 15 ţări de pe patru continente, atenţia cumpărătorilor fiind concentrată preponderent asupra proprietăţilor din Bucureşti, cu o cotă de 69% din capitalul plasat. Tranzacţii au fost realizate şi în Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca, Sibiu, Iaşi, Craiova sau Piteşti, cota de piaţă a acestor oraşe variind între 2% şi 5%.

Segmentul clădirilor de birouri reprezintă clasa preferată de active, cu o pondere de 39% în volumul tranzacţionat, urmat îndeaproape de retail, cu o cotă de 34%. Sectorul industrial a generat tranzacţii de circa 700 de milioane de euro, având o cotă de 18%, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu hoteluri s-a situat la circa 250 de milioane de euro (6%).

Tim Wilkinson, Partener Capital Markets, Cushman & Wakefield Echinox, declară: „Piaţa imobiliară locală a redevenit atractivă în ultimii ani, având o evoluţie solidă, cu tranzacţii relevante şi un bazin de cumpărători din ce în ce mai divers. Alături de jucătorii tradiţionali, precum NEPI Rockcastle şi Globalworth, care au dominat piaţa în ultimul deceniu, au intrat un număr semnificativ de companii noi, precum PPF, Dedeman, Prime Kapital, Revetas, Cerberus, Lion’s Head Investments, Atterbury sau One United, în timp ce jucători cu vechime în piaţă, precum GLL, Catinvest sau CA Immo, au redevenit activi în piaţa de investiţii. Având fundamente solide, bazate pe o cerere sustenabilă din partea ocupanţilor şi un nivel al randamentelor atractiv, credem că piaţa imobiliară locală va continua să genereze lichiditate, permiţând dezvoltatorilor să se capitalizeze pentru demararea unor proiecte noi”.

Tranzacţii relevante din perioada 2014 – 2018 (selecţie)                                     

Cumpărător

Ţară cumpărător

Obiectul tranzacţiei

Valoarea tranzacţiei (mil. EUR)

An

Immochan

Franţa

Portofoliu de 12 hipermarketuri şi gallerii

280*

2014

Atterbury Europe

Africa de Sud

50% din portofoliul Iulius Group

200*

2017

Growthpoint Properties

Africa de Sud

26,88% din Globalworth Real Estate

194

2016

GIC

Singapore

P3 Bucharest Park (parte a tranzactiei de achizitie a P3)

180*

2016

Cerberus - Revetas

SUA

Radisson Blu

169

2017

Dedeman

România

The Bridge I & II

150*

2018

NEPI Rockcastle

Africa de Sud

Promenada Mall

148

2014

P3

SUA - Canada

Europolis Logistic Park (parte a tranzactiei de achizitie a portofoliului CA Immo)

120*

2015

Lion's Head Investments

Africa de Sud

Oregon Park A & B

120*

2018

GLL Real Estate Partners

Germania

Floreasca Park

105*

2015

NEPI Rockcastle

Africa de Sud

Sibiu Shopping City

100

2016

MAS Real Estate - Prime Kapital

Africa de Sud

Militari Shopping

95

2018

NEPI Rockcastle

Africa de Sud

Iris Shopping Center

86

2015

Sursa: Cushman & Wakefield Echinox, *estimare

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: