Slătioara, satelitul imobiliar al Slatinei

Slătioara, satelitul imobiliar al Slatinei

Slătioara, satelitul imobiliar al Slatinei

Primele construcţii noi sunt ridicate de o firmă româno-olandeză în satul cu câteva mii de locuitori, în timp ce oraşul-reşedinţă de judeţ duce lipsă, deocamdată, de ansambluri rezidenţiale în adevăratul sens al cuvântului. Râul Olt desparte oraşul de comună, atât din punct de vedere geografic, cât şi din cel al dezvoltării imobiliare. Accesul spre municipiu se face însă uşor, pe podul construit în 1888.

Singurul ansamblu rezidenţial din comuna Slătioara nu este vizibil din şoseaua principală. Casele ţărăneşti, cu un singur nivel, ascund privirii câmpul pe care sunt ridicate cele câteva vile, primele din cele 50 câte va avea în total complexul.

Câţiva muncitori care se odihnesc lângă o casă în renovare ne arată drumul de acces, o uliţă pietruită, străjuită de o parte şi de alta de câteva locuinţe mai noi, în faţa cărora sunt parcate maşini luxoase cu număr de Bucureşti. Pe măsură ce avansezi pe drumul pietruit  se înfăţişează privirii şantierul, pe care se lucrează de zor: o betonieră îşi toarnă conţinutul vâscos într-o fundaţie, câţiva muncitori lucrează la faţada unei case.

Alte clădiri sunt aproape de stadiul „la roşu”, sau mai degrabă „la alb”, pentru că pereţii sunt confecţionaţi din BCA. Maşina înaintează cu greu din cauza pietrelor de râu de mărimea unui ou de găină cu care sunt pavate drumurile dintre case.

Măcar atunci când plouă nu se transformă totul în noroi, mai ales că la marginea căilor de acces au fost săpate canale de drenaj. Curentul electric este şi el prezent în zonă, stâlpii au fost montaţi şi cablurile, trase. Canalizare nu există, iar gazele şi apa curentă, deşi introduse în comună, nu au ajuns încă în zonă.

Cerere scăzută pentru construcţiile noi

Soluţiile alese de constructor sunt fose septice pentru acumularea apelor menajere şi centrale electrice sau pe combustibil solid. Compania din Ţara Lalelelor ar fi vrut să construiască locuinţe spaţioase, care să aibă suprafaţe care să atingă şi 300 de metri pătraţi. Reprezentanţii agenţiei slătinene Ritz Imobiliare le-au explicat însă batavilor că asemenea case ar restrânge mult paleta potenţialilor clienţi. Românii au propus construirea a trei triplexuri, care să primească sub acoperişul lor câte trei familii.

Acest tip de locuinţă are o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi pe nivel şi un regim de înălţime parter plus mansardă.  Preţul metrului pătrat este 800 de euro plus TVA, „la cheie”, adică cu toate finisajele fără centrală. În preţ intră şi terenul aferent construcţiei, care variază ca suprafaţă în funcţie de mărimea locuinţei. Preţul a evoluat într-un an de zile de la 500 de euro fără TVA.

În afară de triplex, mai sunt disponibile alte trei tipuri de locuinţe individuale. „Cerere a existat până foarte de curând, dar în prezent a scăzut drastic, din cauză că oamenii nu mai pot lua credite de la bănci”, spune Dragoş Călin, director general al agenţiei slătinene Ritz Imobiliare.

La locuinţele individuale, amprenta la sol a construcţiei este cuprinsă între 65 şi 120 de metri pătraţi. Printre facilităţi se numără două piscine, terenuri de tenis de câmp şi de minifotbal. De asemenea, locuitorii cartierului vor avea posibilitatea să-şi comande cumpărăturile necesare traiului zilnic.

Modalitatea standard de plată peresupune achitarea unui avans de 25% din suma totală şi o tranşă finală de 75%.

Ce mai poţi alege

Strada Lipscani din Slatina se află în centrul istoric al oraşului, la fel ca artera omonimă din Bucureşti. Şi, tot la fel ca în Capitală, clădirile ce o mărginesc sunt în stare de degradare. Artera  fost odată principala zonă comercială a oraşului şi a fost străbătută chiar şi de regina Maria a României, când a vizitat oraşul în anii ‘20, pentru a participa la inaugurarea unui monument.

În trecut plină de tot felul de prăvălii, strada este astăzi împânzită de birouri de avocaţi. Ici-colo, un restaurant sau o agenţie imobiliară. Artera are un capăt în centrul vechi, lângă actualul Muzeu Judeţean Olt, fostul palat administrativ. Casele vechi din această parte a străzii au fost demolate de autorităţile comuniste şi au făcut loc unor blocuri cu patru etaje. Zona este una dintre cele mai căutate ale Slatinei, pentru că aici suprafeţele apartamentelor sunt mai mari.

Cartierele principale ale oraşului sunt Crişan, Şcoala de Poliţie, Primăverii, Zahana, Progresul. Cel mai nou cartier ridicat de autorităţile comuniste este Steaua, finalizat după 1987. Există chiar şi blocuri începute înainte de 1989 şi date în folosinţă în 2008. Apartamentele din zona Steaua au suprafeţe mai mari decât în restul oraşului, unde blocurile conţin în general locuinţe nedecomandate.

Există şi apartamente cu suprafeţe meschine, de 45 metri pătraţi la patru camere. Proprietarii de apartamente exprimă încă preţurile în lei vechi, poate de dorul perioadei în care piaţa imobiliară era înfloritoare. Agenţii imobiliari locali sunt din ce în ce mai îngrijoraţi de încetinirea abruptă a ritmului de tranzacţionare, cauzat, în opinia lor, de stoparea creditelor.

Preţurile maxime ale  apartamentelor ajung astăzi la un nivel mediu de două miliarde de lei vechi, adică aproximativ 55.000 de euro. „Variaţiile de preţuri cerute pentru acelaşi tip de apartament sunt foarte mari, pentru că unii proprietari au cheltuit bani cu amenajarea apartamentelor şi acum vor să recupereze sumele investite”, spune Călin.

Povestea cartierului tău

În anul 1640, Slatina avea „100 de case, adică peste 500 de locuitori, toate bisericile sunt de lemn”, conform însemnărilor lui Petru Bogdan Baksic, care a făcut în acea perioadă o călătorie în Ţările Române.

În Slatina existau, potrivit lui Laurenţiu Guţică, director al Muzeului Judeţean Olt, o serie de „stabilimente industriale”, precum spălătoria şi uscătoria de lângă oraş (1832), ferăstrăul cu aburi, aflat în proprietatea lui Suleimer-Novac, distrus în 1888 de inundaţii, o fabrică de bere care a ars în 1876, lânăria de peste Olt, cinci poverne pentru rachiu, un atelier de tăbăcărie.
 
Şi astăzi, industria este foarte importantă pentru oraş. În 1963, Guvernul României a decis să construiască prima şi unica uzină de aluminiu, Alro, în Slatina. Prima şarjă de aluminiu românesc a fost produsă în 1965. Din 1982 până în 1989, capacitatea de producţie a uzinei a ajuns treptat la 263.500 de tone anual.

Combinatul de aluminiu nu a fost prima fabrică apărută în zonă. Micile ateliere meşteşugăreşti de la jumătatea secolului al XIX-lea sunt înlocuite cu fabrici precum cea de pâine (1894), de cherestea (1892), de tăbăcărie (1899), urmate de fabricile de apă gazoasă, de lumânări, de frângherii, ţesătorii de pânză şi chiar o ciorăpărie de bumbac, toate înfiinţate în primele decenii ale anilor 1900.

Unde e activitate economică înfloritoare sunt şi bănci. În 1924 îşi desfăşurau activitatea la Slatina şase instituţii bancare. „Aceste instituţii au creditat şi investit capitaluri substanţiale în variatele întreprinderi economice făcute de comercianţii şi industriaşii Slatinei, generând prosperitate”, spune Laurenţiu Guţică.

Localizare: sud-estul Slatinei, unită de oraş prin podul peste Olt

Tipuri de locuinţe: garsoniere şi apartamente cu două – patru camere în blocuri construite înainte de 1989 şi vile în ansambluri rezidenţiale noi

Centre comerciale: Kaufland, Billa, magazine de cartier

Transport în comun: opt trasee de autobuz, două linii de troleibuz

Unităţi de învăţământ: zece şcoli generale, trei grupuri şcolare industriale, două grupuri şcolare agricole, un grup şcolar metalurgic, zece licee, trei şcoli postliceale sanitare, Universitatea Ştiinţelor Agricole şi Medicină Veterinară

Clinici şi spitale: Spitalul Judeţean Olt

Parcuri: un lac de agrement, ştrand pe malul Oltului

Grad de poluare: poluarea aerului a fost în 2007 sub valoarea medie anuală admisibilă, conform raportului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: