Se anunţă noi scumpiri pe piaţa imobiliară. Preţurile locuinţelor din România tind spre cele din UE. În ce situaţie s-ar putea micşora

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Preţurile locuinţelor din România vor creşte către preţurile locuinţelor din ţările Uniunii Europene, a transmis, marţi, preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), Cristian Erbaşu.

Aesta a menţionat că, preţurile locuintelor se vor micşora doar la apariţia unei crize economice dure.

La finalul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei Naţionale a Constructorului, reprezentantul FPSC a transmis: „În condiţii normale, în condiţiile în care nu vom avea o criză, dacă ne vom reveni din punct de vedere economic, este evident că preţurile apartamentelor vor tinde spre preţurile din Uniunea Europeană.

Diferenţa dintre noi şi ei este de la simplu la dublu, cum şi în construcţii, ceea ce se construieşte în România, să zicem la nivel de apartamente, în momentul de faţă 600 de euro pe metru pătrat, în Polonia se construieşte cu 1.000-1.200 de euro. Nu mai vorbim în ţările din Vest, unde se construieşte cu peste 2.000-2.500 de euro. 

Aceleaşi apartamente se vând în România cu 1.000-1.200 (de euro pe metru pătrat construit, n.r.). Acolo (în Polonia, n.r.) se vând cu peste 2.000, iar în Vest se vând cu undeva la 5.000 de euro pe metru pătrat. Deci în direcţia asta ne ducem", a afirmat Cristian Erbaşu, potrivit Agerpres

Liderul patronatelor din construcţii a apreciat că, deşi în România preţul de construire este încă mic, acesta nu va mai rămâne mic pentru mult timp.

„În România preţul de construire este încă mic, dar nu va mai rămâne mult timp la acest nivel, iar taxele pe proprietate sunt încă reduse faţă de ţările din Vest. Sper ca şi noi, aşa cum au făcut-o ţările dezvoltate economic, să găsim soluţie la nivel politic, oamenii implicaţi politic să înţeleagă că munca trebuie mult mai puţin impozitată, iar dacă trebuie să impozităm, să impozităm alte lucruri. Ştim bine că avem multe zone unde suntem mult sub impozitele aplicate de ţările din Vest", a menţionat Cristian Erbaşu.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii a subliniat că preţul locuinţelor va scădea doar în cazul în care va apărea o criză economică dură.

Nu este o veste bună, din păcate, pe care o dau celor care doresc să cumpere: dacă se gândesc că se vor ieftini apartamentele, acest lucru se va întâmpla doar dacă vom intra într-o criză foarte mare. Şi nu cred că cineva şi-ar dori să intrăm într-o criză, pentru că, chiar dacă se ieftinesc apartamentele, nu toţi vor avea posibilitatea să le cumpere, chiar ieftine fiind", a precizat Cristian Erbaşu.

Potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), un număr de 62.137 de imobile au fost vândute, la nivelul întregii ţări, în luna august, cu 2.811 mai multe faţă de luna iulie.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în august 2021, în Bucureşti – 10.412, Braşov – 3.772 şi Timiş – 3.500. Judeţele cu cele mai puţine imobile vândute în aceeaşi perioadă sunt Călăraşi – 164, Covasna – 212 şi Caraş-Severin – 246.

Conform unei analize realizată de Imbobiliare.ro, pe parcursul lui august, preţurile apartamentelor disponibile spre vânzare în capitala ţării s-au majorat, per ansamblu, cu 2%, de la o medie de 1.538 de euro pe metru pătrat util, până la 1.569 de euro pe metru pătrat.

Scumpiri au fost înregistrate şi în Timişoara. Preţul mediu solicitat pentru un apartament a crescut cu 0,4% în luna august, de la 1.343 de euro pe metru pătrat util, la 1.349 de euro pe metru pătrat.

De asemenea, în Braşov, indicele a arătat un avans de 0,9% al preţurilor apartamentelor, de la 1.429 de euro pe metru pătrat util la sfârşitul lui iulie, la 1.442 de euro pe metru pătrat la finele lui august.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite