Schimburile încing piaţa locuinţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoriile către bănci pot fi achitate în urma mutării într-o locuinţă mai mică şi încasării unei sume de bani drept diferenţă pentru proprietatea deţinută anterior. Tot mai mulţi români devin interesaţi de o nouă metodă de achiziţie a proprietăţii imobiliare dorite, anume schimbul de case.

În timp ce piaţa tranzacţiilor clasice este aproape blocată, schimbul de locuinţe, care implică sume mici de bani cheltuite de o parte sau alta, devine tot mai popular, potrivit unui studiu efectuat de portalul MagazinulDeCase.ro.

De exemplu, un proprietar din Bucureşti care deţine o casă cu şase camere în Piaţa Unirii vrea să o schimbe pentru un penthouse şi să primească diferenţa în bani. Acesta consideră că varianta aleasă este metoda cea mai bună de a rămâne şi cu ceva bani în buzunar după finalizarea tranzacţiei. Alţi proprietari au apelat la schimb ca la o ultimă soluţie având în vedere că nu au reuşit să vândă.

Motivaţia unui schimb de locuinţe

„Schimbul de case devine tot mai popular pe fondul lipsei de lichidităţi a românilor, dar şi în condiţiile în care, în prezent, un credit imobiliar este foarte greu de obţinut şi presupune costuri destul de mari. Drept urmare, tot mai multe persoane ne-au cerut ajutorul în ultimele luni pentru a identifica fie o locuinţă mai mare faţă de cea deţinută acum, caz în care ar oferi nişte bani drept diferenţă, fie una mai mică, urmând să primească o sumă rezultată din negociere", spune Maria Avram, consultant imobiliar al agenţiei Casa Mea din Bucureşti.

Dintre persoanele care şi-au manifestat interesul legat de un schimb de case, aproape jumătate sunt proprietari care au avut locuinţele scoase la vânzare, însă nu au reuşit să le vândă, adaugă consultantul. Astfel, soluţia schimbului apare ca ultimă alternativă pentru a intra în posesia unei sume de bani necesară pentru rezolvarea unor probleme care diferă de la caz la caz.

„Mulţi dintre cei care doresc să-şi schimbe locuinţa cu una mai mică sunt oameni cu datorii la bănci, care nu mai pot face faţă ratelor lunare sau familii în care există un membru a rămas fără serviciu în ultima perioadă", mai spune Maria Avram.

Schimbul imobiliar reprezenta, în trecut, o soluţie pentru proprietarii care deţineau case sau apartamente cu suprafeţe mari. Totuşi, în prezent, acesta a devenit o soluţie şi pentru proprietarii care doresc să se mute într-un apartament cu suprafaţă mai mare, preferând să dea o diferenţă mai mică în bani în locul unui credit la bancă. Totodată, procedeul schimburilor este căutat în mare măsură şi de aceia care doresc să se mute în altă zonă, însă nu doresc să schimbe tipul de locuinţă pe care îl deţin, relevă studiul amintit.

Soluţie pentru a evita creditul bancar

„Suntem proprietarii unui apartament cu două camere în cartierul bucureştean Titan. Odată cu naşterea celui de-al doilea copil, a apărut necesitatea unei locuinţe mai spaţioase şi, drept urmare, nedorind să contractăm vreun credit în aceste vremuri nesigure. Am început să căutăm un apartament cu trei camere, tot în această zonă, pentru care suntem dispuşi să oferim actuala locuinţă şi să plătim o diferenţă de maximum 10.000 de euro", ne-a spus Ionuţ Pricop, un bucureştean care, împreună cu familia sa, se află în prezent în căutarea unei case la schimb.

CITESTE SI:

Topul imobiliar al municipiului Galaţi/ Vezi unde sunt cele mai scumpe şi cele mai ieftine apartamente!

Contrar aşteptărilor iniţiale destul de pesimiste, în numai două săptămâni, familia Pricop a fost contactată de opt proprietari de apartamente cu trei camere din zona Titan, care şi-au manifestat interesul în legătură cu un eventual schimb de locuinţe. Mai mult, trei dintre respectivii proprietari sunt dispuşi să accepte achitarea diferenţei de bani şi în rate lunare, într-un termen de maximum un an.

„Oferte există, rămâne să identificăm varianta optimă în ceea ce priveşte diferenţa de bani dorită de proprietar, dar şi să analizăm cu atenţie starea fiecărei locuinţe, modul în care a fost întreţinută şi îmbunătăţirile aduse", a adăugat Ionuţ Pricop.

Cine şi ce caută

Majoritatea celor care urmăresc ofertele de schimburi de locuinţe se orientează către cele din zona unde locuiesc în prezent. Persoanele care se află în căutarea unei locuinţe mai spaţioase sunt dipuse să ofere o diferenţă de cel mult 10.000-15.000 de euro, ne-a spus Daniel Zamfirescu, analist imobiliar.

„Soluţia schimbului de case este una convenabilă pentru ambele părţi. Spre exemplu, pentru un datornic la bancă, mutarea într-o locuinţă mai mică îi poate uşura efortul financiar lunar prin achitarea împrumutului", a precizat specialistul în imobiliare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite