Schimbare pe piaţa imobiliară. Se ieftinesc apartamentele vechi, dar se scumpesc cele noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A scăzut preţul apartamentelor în municipiu

Piaţa apartamentelor la început de 2018 urmăreşte trendul ieftinirii pe segmentul locuinţelor vechi şi al scumpirilor pe cel nou. Contrastul între cele două segmente de piaţă a fost resimţit inclusiv în capitala Transilvaniei, unde locuinţele vechi sunt considerabil mai scumpe decât cele noi.

Pe parcursul lui 2017, locuinţele din România au continuat să se scumpească (chiar dacă, pe alocuri, au mai avut loc şi uşoare scăderi). Trei noi centre regionale au depăşit pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util, în vreme ce Cluj-Napoca, oraşul cu cel mai mare preţ mediu cerut pentru un apartament, a atins un nou record de creştere.

În prima lună a acestui an, preţurile medii solicitate pentru apartamentele disponibile spre vânzare, atât noi, cât şi vechi, au continuat să se majoreze, în mod moderat, atât pe plan naţional, cât şi în (majoritatea) marilor oraşe ale ţării monitorizate constant de Imobiliare.ro. Astfel, Indicele Imobiliare.ro a consemnat luna trecută un avans de 0,69% la nivel de ţară, de la 1.164 de euro pe metru pătrat util (la finele lui decembrie 2017), până la 1.172 de euro pe metru pătrat util. Important de menţionat este însă că tendinţa de creştere resimţită în ianuarie 2018 a fost susţinută în mod exclusiv de segmentul locuinţelor nou-construite, întrucât preţurile apartamentelor vechi din marile centre regionale fie au stagnat, fie au consemnat scăderi. Acest fapt este cu atât mai interesant cu cât, de multe ori până acum, apartamentele vechi au fost cele care au „dat tonul” în materie de scumpiri.

Bucureşti

În Capitală, pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat, per ansamblu, cu 0,64% în ianuarie 2018, de la 1.259 la 1.267 de euro pe metru pătrat util. În vreme ce preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi s-a menţinut constant, la o valoare de 1.187 de euro pe metru pătrat, unităţile locative din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale s-au apreciat cu 1,45%, de la 1.306 la 1.325 de euro pe metru pătrat util.

Braşov

În oraşul de la poalele Tâmpei, preţul mediu cerut de vânzători a crescut uşor în prima lună a anului, cu 0,2%, mai exact, de la 1.007 la 1.009 euro pe metru pătrat util. În vreme ce apartamentele vechi din oraş s-au ieftinit cu 0,2% (de la 1.011 la 1.009 euro pe metru pătrat), cele nou-construite s-au scumpit cu 1,51%, ajungând astfel la un nivel de preţ similar cu cele dintâi, respectiv 1.009 euro pe metru pătrat util (faţă de 994 de euro pe metru pătrat util).

Cluj-Napoca

În capitala Transilvaniei – oraşul care a ţinut, şi în 2017, capul de afiş în materie de scumpiri – evoluţia preţurilor a fost, la fel ca în celelalte centre regionale, mult mai temperată la început de an. Astfel, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un avans de 0,41% la nivelul pieţei apartamentelor per ansamblu, de la 1.457 la 1.463 de euro pe metru pătrat util. Şi aici, însă, locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit, cu 0,46% de data aceasta, de la 1.507 la 1.500 de euro pe metru pătrat util. Semnificativ mai ieftine decât cele vechi, locuinţele noi s-au apreciat cu 1,43% în prima lună a acestui an, de la 1.399 la 1.419 euro pe metru pătrat util.

Constanţa

Oraşul de la malul mării este singurul dintre cele analizate în care preţul mediu solicitat de vânzători la nivelul pieţei per ansamblu s-a diminuat în ianuarie 2018 – este vorba, mai exact, despre o scădere de 0,37%, de la 1.095 la 1.091 de euro pe metru pătrat util. Această evoluţie singulară (cel puţin în rândul marilor centre regionale) se explică prin faptul că, în oraşul din sud-estul ţării, apartamentele vechi au înregistrat, în perioada menţionată, cea mai mare marjă de scădere, respectiv 0,92% (de la 1.090 la 1.080 de euro pe metru pătrat util). Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au scumpit şi aici – acestea au consemnat un avans de 1,26%, de la 1.111 la 1.125 de euro pe metru pătrat util.

Iaşi

Piaţa din capitala Moldovei – singurul dintre cele şase mari oraşe ale ţării care se situa, la finele lui 2017, sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat util pentru un apartament – a avut o evoluţie interesantă la început de an. Astfel, în Iaşi a fost consemnată, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, cea mai mare marjă de creştere la nivel general: un plus de 1,95%, de la 974 la 993 de euro pe metru pătrat. Interesant este că, în vreme ce preţul mediu solicitat pentru locuinţele din blocurile vechi a rămas constant, la 940 de euro pe metru pătrat util, unităţile locative nou-construite s-au apreciat cu 3,22%, de la 994 la 1.026 de euro pe metru pătrat util – depăşind astfel, cel puţin pe un segment de piaţă, pragul „psihologic” mai sus menţionat.

Timişoara

În oraşul de pe Bega, pretenţiile vânzătorilor de locuinţe s-au majorat, per ansamblu, cu 0,61% în ianuarie 2018, de la 1.152 la 1.159 de euro pe metru pătrat util. Interesant este că, în vreme ce apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,35% (de la 1.156 la 1.152 de euro pe metru pătrat util), cele noi au consemnat un avans important, similar cu cel petrecut în Iaşi – este vorba despre o creştere de 3,06%, de la 1.144 la 1.179 de euro pe metru pătrat util.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite