Ruukki România se axează pe exporturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În România au fost transferate linii de producţie din Cehia şi Ungaria, fapt care a crescut capacitatea centrului de producţie din Bolintin Deal cu 20%.

România devine astfel centru de producţie pentru deservirea pieţei internaţionale, alături de Finlanda, Polonia şi Rusia. „În 2009, 30% din producţia realizată la Bolintin Deal a fost destinată exportului, urmând ca în 2010 procentul să urce până la 50%” a declarat Mădălina Dumitru, Country Marketing Manager România şi Bulgaria.

Portofoliul a fost şi el optimizat, prin introducerea de produse noi, care să cuprindă într-un singur element mai multe beneficii care se regăseau anterior într-un număr mai mare de repere. „Toată această eficientizare a activităţii ne-a condus către un cost mai mic de producţie per metru pătrat de fabrică, fără a face niciun compromis de calitate şi fără a afecta capacităţile totale de producţie” a declarat Janos Papp, Vice President Ruukki Construction România şi Bulgaria. „Ne pregătim astfel pentru revenirea din criza financiară, pentru că un obiectiv primordial a fost păstrarea aceloraşi capacităţi mari de producţie de până acum” a continuat el.

 

Economii de 150 de milioane de euro

 

Corporaţia Rautaruukki, din care face parte Ruukki România, a implementat un program menit să eficientizeze costurile fixe şi să crească rata de profitabilitate, bazat pe principiile SixSigma, denumit BOOST.

În primul an compania a realizat economii în valoare de 60 de milioane de euro, pentru ca la finele lui 2010 reducerea de costuri să atingă valoarea de 150 de milioane de euro. Programul a fost creat de Ruukki şi implementat la nivel internaţional încă de la începutul crizei financiare.

 

Mai puţini furnizori

 

BOOST se bazează pe reducerea costurilor fixe, generate de funcţionarea mai multor fabrici de diferite dimensiuni, prin concentrarea producţiei într-un număr mai restrâns de centre de producţie, cu capacitate mare. 45% din economii au fost generate de eficientizarea producţiei, 25% de eficientizarea lanţului de aprovizionare, iar 17% din optimizarea portofoliului de produse al companiei.  Numărul de furnizori a fost şi el diminuat cu peste 40%, de la 26.600 la 15.300, aceleaşi materii prime secundare, cum ar fi vata minerală, substanţele chimice sau vopsele, fiind acum furnizate de un număr mai restrâns de parteneri.

Astfel, centrele mari vor lucra aproape la capacitate maximă pentru a deservi comenzi locale şi internaţionale, în locul întreţinerii unor costuri de funcţionare pentru mai multe fabrici care utilizau numai o parte din capacitatea de producţie. Acestea din urmă au fost convertite în centre logistice Ruukki.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite