Românii au luat cu asalt casele, în pandemie. Cererea a crescut cu peste 50%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul context social determinat de criza Covid-19 a adus modificări în ceea ce priveşte interesul locativ al românilor. Astfel, în ultimele luni a crescut considerabil cererea pentru achiziţia de case, cu peste 50% în trimestrul trei din 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit unei analize realizate de RE/MAX România.

„Starea de urgenţă, respectiv izolarea socială, a reprezentat factorul declanşator al acestor schimbări, iar potrivit informaţiilor noastre tendinţa se va menţine. Având în vedere evoluţia pandemiei şi ameninţarea unei noi situaţii de lockdown, dar şi accesul facil la creditare, considerăm că cererea pentru case atât urbane, cât şi limitrofe marilor oraşe, va fi în creştere şi în perioada următoare”, a declarat Răzvan Cuc, Preşedinte RE/MAX România.

Potrivit reprezentanţilor RE/MAX, cererea pe segmentul case la nivel naţional a cunoscut în ultimele luni o creştere remarcabilă faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Concret, în T3 2020 s-a înregistrat o creştere a cererii cu 54,3% pe acest tip de proprietăţi faţă de T3 2019. Totodată, cererea de case a crescut cu cca. 125% în lunile ulterioare stării de urgenţă, respectiv iunie – septembrie 2020 faţă de perioada ianuarie-martie 2020, procente înregistrate cumulat pe segmentele vânzare şi închiriere.

Cele mai multe cereri s-au înregistrat în oraşe mari ale ţării, cu o puternică piaţă imobiliară, în top trei fiind Bucureşti, Cluj şi Braşov. Printre principalele criterii de selecţie solicitate de posibilii cumpărători sau chiriaşi se numără, preponderent în această ordine - suprafaţa construită, suprafaţa terenului, locaţia şi preţul.

Totodată, specialiştii au remarcat şi creşterea interesului pentru apartamentele mai mari, în special pentru cele cu terase generoase sau grădini. La nivel general, cererea pentru apartamente a cunoscut o creştere de 17,5% în T3 2020, faţă de T3 2019. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite