România redevine atractivă pentru investitori: tranzacţiile imobiliare au crescut cu 30% în primul trimestru

România redevine atractivă pentru investitori: tranzacţiile imobiliare au crescut cu 30% în primul trimestru

Spaţiile de birouri au fost cel mai intens tranzacţionate proprietăţi imobilare în primul trimestru

Ţara noastră atrage şi în acest an nume noi de investitori, iar companii cu istoric pe piaţa locală au reluat achiziţiile de proiecte imobiliare, arată estimările companiei de profil JLL România.

„România continuă să atragă investitorii imobiliari şi în acest an, pe fondul indicatorilor macroeconomici stabili şi cu perspective de îmbunătăţire, dar şi al randamentelor mai atractive faţă de alte pieţe din regiune“, se arată într-un comunicat al companiei.

Cum s-a împărţit piaţa

Potrivit JLL România, valoarea tranzacţiilor imobiliare din primul trimestru a totalizat 180 de milioane de euro, peste jumătate - 96 de milioane de euro - reprezentând vânzări de proiecte de birouri din Bucureşti.

De asemenea, proiectele industriale şi logistice au rămas şi în acest an în atenţia investitorilor atrăgând peste o treime din tranzacţiile cu active imobiliare din primul trimestru, în sumă de 57 de milioane de euro.

Restul tranzacţiilor a avut ca obiect spaţiile de retail, cu un total de 28 de milioane de euro.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, tranzacţiile cu proprietăţi comerciale - birouri, spaţii industriale, logistice şi de retail - au crescut în primul trimestru din acest an cu peste 30%.

Randamentele performante, magnet pentru investitori

„Şi în acest an vedem un interes crescut pentru piaţa imobiliară din România din partea unor investitori noi, atraşi de randamentele atractive pe care le pot obţine comparativ cu alte pieţe din regiune, precum Polonia, Cehia sau Ungaria“, arată JLL.

Acest an a marcat intrarea în România a unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, Blackstone, prin platforma europeană Logicor.

„JLL a reprezentat Logicor la preluarea portofoliului Immofinanz de proiecte logistice şi industriale din România, într-o tranzacţie pan-europeană, care a implicat şi active din Germania şi Ungaria.
Ne concentrăm pe atragerea de noi investitori din multiple geografii, pentru că avem convingerea că România reprezintă o oportunitate neexplotatată în contextul actual din Europa Centrală şi de Est.
Ne bucurăm să vedem că alături de JLL, alţi investitori cu istoric şi expunere în România, precum GTC, au reluat achiziţiile. Este încă o dovadă că România reprezintă în acest moment o oportunitate de investiţii“, a declarat Silviana Badea, head of Capital Markets JLL România.

Tranzacţia Logicor-Immofinanz este una dintre cele mai mari încheiate în primul trimestru. Alte achiziţii importante au fost preluarea a integrală de la fondul Bluehouse a proiectului de birouri City Gate de către GTC şi achiziţia de către Alpha Bank a clădirii de birouri Cubic Center, deţinută de Adval Asset Management.

Câştiguri mai mici în proiectele industriale şi de birouri

Randamentele prime pe piaţa locală s-au redus în primul trimestru cu 25 puncte de bază şi se situează la 7,5% pe piaţa de birouri şi la 9% pentru proiectele industriale.

„Pentru următoarea perioadă nu estimăm o scădere semnificativă a randamentelor“, precizează reprezentanţii JLL România.

Potrivit acestora, „perspectivele pentru acest an sunt pozitive având în vedere creşterea economică, previzionată a fi una dintre cele mai mari din Europa, şi de asemenea, pe fondul disponibilităţii proiectelor de calitate şi a menţinerii unor diferenţe semnificative dintre randamentele din România şi cele din Polonia sau Cehia“.

JLL (NYSE: JLL) este o firmă specializată în servicii profesionale şi de management al investiţiilor, dedicate domeniului imobiliar.

Înregistrând venituri anuale globale de 5,4 miliarde de dolari SUA, JLL activează cu 230 de sucursale în 80 de ţări şi înglobează cca 58.000 de angajaţi în întreaga lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: