Primele semne de ieftiniri pe piaţa imobiliară

Primele semne de ieftiniri pe piaţa imobiliară

Preţurile locuinţelor încep să scadă la nivel naţional, în contextul pandemiei. Tendinţa descendentă resimţită a fost mai redusă decât cea din aprilie, însă aceasta s-a făcut simţită, moderat, în mai multe centre regionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În contextul situaţiei create de răspândirea COVID-19, Indicele Imobiliare.ro relevă că în luna mai a avut loc, la nivel naţional, o scădere moderată, de 1,4%, a preţurilor solicitate pe segmentul apartamentelor, după un recul de 1,7% consemnat în luna aprilie.

Preţul mediu solicitat pentru o asemenea unitate locativă, indiferent de anul de construcţie, a ajuns, astfel, la 1.348 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.367 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare).

Spre deosebire de aprilie, când tendinţa descendentă a preţurilor s-a făcut simţită doar în Constanţa, de data aceasta patru dintre cele şase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro au consemnat scăderi – iar oraşul de la malul mării nu s-a numărat printre acestea. De remarcat este că ieftiniri au avut loc atât pe piaţa rezidenţială nouă, cât şi pe cea veche.

Bucureşti

În Capitală, avansul consemnat în luna aprilie a fost, practic, compensat pe parcursul lui mai: apartamentele scoase la vânzare s-au ieftinit (tot) cu 2%, ajungând la o medie de 1.394 de euro pe metru pătrat util (de la un nivel de 1.423 de euro pe metru pătrat). Spre deosebire de a doua lună de primăvară, aşteptările vânzătorilor bucureşteni s-au diminuat pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au ieftinit, astfel, cu 2,6% (de la 1.382 la 1.346 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite cu 1,7% (de la 1.451 la 1.427 de euro pe metru pătrat util).

Braşov

După avansul de 1,8% din aprilie, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru oraşul de la poalele Tâmpei, o scădere uşoară în luna mai, mai exact -0,3%, de la 1.219 la 1.215 euro pe metru pătrat util. Spre deosebire de luna anterioară, apartamentele vechi s-au apreciat, în acest răstimp, cu 1,6%, de la 1.180 la 1.199 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, însă, locuinţele nou-construite din Braşov s-au ieftinit cu 2,6%, de la 1.278 la 1.245 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca

Şi pretenţiile vânzătorilor de apartamente din oraşul de pe Someş s-au înscris pe o traiectorie descendentă în mai: acestea au consemnat, per ansamblu, un recul de 2,1% (după un avans de 1,5% în luna anterioară), de la o medie de 1.854 de euro pe metru pătrat util, la 1.815 euro pe metru pătrat. Scăderi au avut loc pe ambele segmente ale pieţei clujene: locuinţele vechi s-au depreciat, însă, mai puţin, anume cu 0,4% (de la 1.804 la 1.796 de euro pe metru pătrat util), iar cele noi, cu 2,9% (de la 1.882 la 1.828 de euro pe metru pătrat).

Constanţa

Spre deosebire de luna aprilie, când s-au diminuat cu 1,4%, apartamentele disponibile spre vânzare în oraşul de la malul mării s-au apreciat cu 0,7% în ultima lună de primăvară, de la 1.229 la 1.237 de euro pe metru pătrat util. Pe cele două segmente de piaţă analizate au fost consemnate evoluţii diferite: apartamentele vechi s-au ieftinit cu 0,4% (de la 1.235 la 1.230 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au consemnat, dimpotrivă, un avans de 2,5% (ajungând să coste 1.250 de euro pe metru pătrat, faţă de 1.220 de euro pe metru pătrat).

Iaşi

Capitala Moldovei este, după Constanţa, cel de-al doilea centru regional în care Indicele Imobiliare.ro a consemnat o evoluţie pozitivă luna trecută: aici este vorba, însă, despre un avans de doar 0,2%, de la 1.063 la 1.065 de euro pe metru pătrat util (după o creştere de 2,5% în aprilie). În ultimele 31 de zile, locuinţele din blocurile vechi ale Iaşiului s-au apreciat cu 0,7%, de la 1.079 la 1.087 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, au consemnat o scădere de 0,2%, de la 1.055 la 1.053 de euro pe metru pătrat util.

Timişoara

După o creştere de 1,1% în aprilie, suma medie solicitată pentru un apartament în oraşul de pe Bega s-a diminuat, în mai, cu 1,9%, de la 1.325 la 1.300 de euro pe metru pătrat util. Cu 1,9% s-au ieftinit, în perioada analizată, apartamentele vechi, care au ajuns să coste 1.306 euro pe metru pătrat (faţă de 1.331 de euro pe metru pătrat în luna anterioară). Totodată, locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale au consemnat un recul de 1%, de la 1.296 la 1.283 de euro pe metru pătrat util.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările