Poject Expo: Locul unde preţul unei locuinţe începe de la 17.500 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Apartamentele din zona centrală a oraşului au finisaje premium FOTO Eduard Enea
Apartamentele din zona centrală a oraşului au finisaje premium FOTO Eduard Enea

În plină dezbatere a Legii dării în plată, târgul imobiliar, Project Expo, i- a adus sub acelaşi acoperiş pe cei mai cunoscuţi dezvoltatori care au printre oferte, atât apartamente în Capitală, cât şi camere care pot fi cumpărate în sistem time sharing la Bran.

Piaţa imobiliară, care a dat anul trecut semne de revigorare, are în acest an ceva emoţii generate de disputele pe seama Legii dării în plată. Ideea că locuinţele s-ar putea ieftini, pe fondul majorării avansului la credite, nu pare să se vadă la primul târg imobiliar al anului, Project Expo.

Printre dezvoltatorii prezenţi la târg se găsesc  Greenfield, ISG Residence, RPF Development, Trend Residence, Cubic Residence, Vista Rezidenţial şi multe alte companii, care au atât oferte din ansambluri finalizate şi date în exploatare, cât şi proiecte care sunt în diverse stadii de execuţie.

Ofertele din acest an vizează toate zonele Capitalei şi sunt oferte interesante atât pe zona de nord, dar, mai nou, şi în zonele din sud şi est, unde au fost demarate multe proiecte noi, pe terenuri mult mai ieftine ca cele achiziţionate în perioada boom-ului imobiliar.

Cu ochii pe zona centrală

Bazaţi pe vorba „obrazul subţire cu cheltuială se ţine“, unii dezvoltatori au venit cu oferte de preţuri destul de ridicate, însă la calitate de zonă centrală.

RPF Development a venit cu două ansambluri rezidenţiale, unul care se dezvoltă în zona Vitan, dar şi alta în zona Parcului Tineretului. Preţurile de plecare pentru locuinţele din aceste imobile nu sunt chiar mici. O garsonieră costă 55.000 de euro, însă reprezentanţii companiei susţin că preţul se va amortiza în timp. În zona de sus a bugetului sunt duplexurile dispuse pe 120 de metri pătraţi utili, care au un preţ de circa 200.000 de euro.

„Blocurile pe care le construim au o rezistenţă seismică  de 8,6 şi au izolaţie termică şi fonică de claitate. Costurile de întreţinere sunt reduse. De exemplu pe timp de iarnă întreţinere pentru un apartament cu două camere este de circa 300 de lei pe lună. Avem centrale de scară şi reducem costurile de întreţinere cu ajutorul panourilor solare“, explică Anda Milea, consultant de vânzări la RPF Development.

Reprezentanţii RPF mai spun că apartamentele ce vor fi livrate în toamna acestui an în Parcul Tineretului au fost deja vândute în proporţie de peste 60%.

Nordul, încă ofertant

După deranjul provocat de criza imobiliară, nordul Capitalei a dat semne reale de revenire, anul trecut. Mai mult, anul acesta au mai fost achiziţionate terenuri pentru dezvoltări rezidenţiale atât în zonele Pipera sau Băneasa. Cel mai bun exemplu vine de la divizia de imobiliare a cxelor de la Ikea care au achiziţionat de curând un teren în zona Siseşti.

Interesant este că ansambluri mai vechi au început deja să se extindă. Greenfiel a venit la Târg cu proiecte noi care se vor întinde până în 2022. Este vorba de mai multe imobile care sunt deja în construcţie şi altele care sunt în proiect.

Pentru „accesorizarea“ zonei, care se află chiar în inima Pădurii Băneasa, până în 2017 va fi finalizat şi un minimall care va fi desfăşurat pe 10.400 de metri pătraţi.

Go Est!

După ce ani la rând zona de Est a Capitalei nu a fost ofertantă pentru că nu au fost prea multe variante, din acest an ofertele au început să curgă. Palladium Residente a venit cu un ansamblu de opt blocuri şi o capaciatate de 2.000 de apartamente.

Ansamblul se dezvoltă în Theodor Pallady, în apropierea staţiei de metrou Nicolae Telcu şi în apropierea zonei comerciale în care au fost consdtruite în ultimii cinci ani magazinele Metro, Dedeman, Decathlon sau Jumbo.

Aflat chiar la ieşirea către autostrada spre Constanţa, ansamblul imobiliar conţine atât garsoniere cât şi apartamente cu două, trei şi patru camere.

Într-o asemenea dezvoltare o garsonieră cu o suprafaţă utilă de aproape 25 de metri pătraţi costă 22.700 de euro. Un apartament cu patru camere, cu o suprafaţă utilă de peste 78 de metri pătraţi valorează 69.500 de euro.

Ofertă la Bran

La capitolul oferte speciale sunt disponibile locuinţele de vacanţă oferite de RHI Time Sharing care pune la dispoziţie mai multe variante de a beneficia de proprietăţile din Bran.

Una dintre aceste variante vizează cumpărarea unei camere duble în sistem „time sharing“ cu 2000 de euro. Cel care achiziţionează acest produs va fi  proprietar pentru o săptămână pe an. Avantajul acestei modalităţi de achiziţie este este că în restul anului proprietarul poate să-şi petreacă vacanţele în multe alte oraşe din lume care fac parte din acest lanţ fără niciun cost, arată organizatorii Project Expo.

Există şi varianta de a avea o vilă în Bran, complet mobilată şi utilată, la preţul de 130.000 euro. În acest caz vila îi rămâne pe viaţă proprietarului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite