Isărescu: Românii au depus peste 3.900 de notificări la bănci, pe Legea dării în plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 90% dintre creditele pentru care au fost depuse notificări sunt în valută - 46% în euro şi 47% în franci elveţieni FOTO Mediafax
Peste 90% dintre creditele pentru care au fost depuse notificări sunt în valută - 46% în euro şi 47% în franci elveţieni FOTO Mediafax

Circa 3.400 de debitori au depus 3.907 notificări către bănci, după intrarea în vigoare a Legii dării în plată, iar valoarea creditelor aferente este de 1,13 miliarde de lei, adică 2% din valoarea totală a împrumuturilor ipotecare, se arată în raportul prezentat, luni, de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

În aproape două treimi din cazuri (64%), valoarea creditului rămas de rambursat este mai mare decât valoarea garanţiei. Din numărul total de notificări, mai mult de 67%, adică 2.634, au fost contestate de bănci. Valoarea creditelor aferentă acestor notificări, de aproape 1,13 miliarde lei, reprezintă doar 1% din totalul creditelor acordate populaţiei şi 2% din totalul creditelor ipotecare, potrivit datelor BNR.

„Peste 90% dintre creditele pentru care au fost depuse notificări sunt în valută – 46% în euro şi 47% în franci elveţieni. Întârzieri în plată de peste 90 de zile se înregistrează în doar 56% dintre notificările depuse”, a afirmat Isărescu, potrivit News.ro.

În cazul a 504 notificări, valoarea garanţiei este mai mare decât valoarea creditului rămas de rambursat. Aproape 83% dintre cei care au depus notificările au vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani.

Legea dării în plată, care permite românilor ce au cumpărat locuinţe pe credit să scape de datorii dacă cedează casele băncilor, a intrat în vigoare în 13 mai.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite