INFOGRAFIE Darea în plată scade preţurile apartamentelor din marile oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evoluţia din luna iunie a preţurilor locuinţelor a fost afectată serios de intrarea în vigoare a Legii dării în plată. Marile oraşe s-au delimitat de restul ţării şi au ieftinit apartamentele.

Preţurile din segmentul rezidenţial românesc au revenit pe un trend crescător, în ultima lună. Excepţie fac însă marile oraşe, acolo unde pretenţiile vânzătorilor s-au redus, atât în cazul apartamentelor vechi, cât şi în privinţa celor noi, pe fondul intrării în vigoare a Legii privind darea în plată.

În medie, un metru pătrat util dintr-o locuinţă nouă sau veche costa 1.020 de euro în luna iunie, cu 1,8% mai mult decât la finalul lunii mai, când suma era cu doar doi euro peste mie. La nivel naţional, preţul mediu din iunie era cu 9,3% mai mare decât cel din aceeaşi lună din 2015, când suma medie cerută pentru un metru pătrat era de 933 de euro.

Cele mai semnificative variaţii de preţ din ultimele 30 de zile s-au înregistrat la categoria locuinţelor noi din marile centre urbane, oraşe unde se realizează majoritatea tranzacţiilor, potrivit unei analize a tendinţelor din prima lună de vară, realizată de site-ul Imobiliare.ro.

În Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara, preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu 0,1-1%, în timp ce apartamentele noi s-au ieftinit cu 1,4-7,6%.Constanţa şi Timişoara ies din tipar, datorită creşterilor de 6,2% şi, respectiv 0,7% a preţurilor puse de vânzători locuinţelor vechi.

Specialiştii sunt de părere că evoluţia preţurilor din segmentul imobiliar al marilor oraşe a depins mult de intrarea în vigoare a Legii dării în plată, din 13 mai. Consultantul imobiliar Radu Zilişteanu spune că, dimpotrivă, preţurile aveau motive să crească, pe fondul relaxării fiscale adoptată în ultima vreme.

„Cauza pentru care preţurile apartamentelor au scăzut în oraşele mari este intrarea în vigoare a Legii dării în plată. A scăzut cererea solvabilă, adică numărul persoanelor care îndeplinesc condiţii pentru a obţine credite. Este posibilă o migraţie a forţei financiare, de pe piaţa tranzacţiilor imobiliare pe piaţa chiriilor. Oamenii care nu-şi permit să cumpere o locuinţă trebuie să-şi rezolve problema locativă, fapt care va duce la o creştere pe piaţa chiriilor“, a precizat Radu Zilişteanu.

image

Constanţa, excepţia de la tendinţa imobiliară

În Bucureşti, preţul mediu pus pentru un metru pătrat dintr-un apartament vechi sau nou a scăzut cu 2,8%, în iunie, până la 1.094 de euro; în Braşov, metrul pătrat s-a ieftinit cu 1,6%, până la 900 de euro, iar, în Cluj-Napoca, scăderea a fost de doar 0,7%, până la 1.200 de euro/metru pătrat. Constanţa este singurul oraş mare analizat de Imobiliare.ro în care metrul pătrat s-a scumpit. Creşterea a fost de 1,2%, până la 967 de euro. În Timişoara şi Iaşi, preţurile s-au redus, per ansamblu, cu 0,2%, respectiv 4%, până la 991 de euro, respectiv 848 de euro pe metru pătrat.

În ceea ce priveşte locuinţele vechi din cele mai mari oraşe ale ţării, metrul pătrat s-a ieftinit pe linie. În Capitală, preţul a scăzut, în medie, cu 0,7%, până la 1.068 de euro. În Braşov, valoarea locuinţelor vechi s-a depreciat cu 1%, iar, în Cluj-Napoca, cu 0,4%, până la 903 euro, respectiv 1.245 de euro pe metru pătrat. În Constanţa, apartamentele vechi s-au ieftinit uşor, asemenea celor din Iaşi, cu 0,1%, până la 959 de euro, respectiv 860 de euro/mp. În Timişoara, scăderea de preţ a fost de 0,4%, până la 987 de euro metrul pătrat.

În cazul apartamentelor noi, preţul mediu din Bucureşti s-a ieftinit, în iunie, cu 4,2%, până la 1.110 euro metrul pătrat. În oraşul de sub Tâmpa, declinul preţurilor din blocurile noi a fost de 4,1%, până la 888 de euro/mp, în timp ce, în Cluj-Napoca, scăderea a fost de 1,4%, până la 1.135 de euro pe metru pătrat. În oraşul de la malul mării, în schimb, preţul mediu al unei locuinţe noi a crescut considerabil, cu 6,2%, până la 999 de euro pe metru pătrat. În Iaşi, apartamentele noi s-au depreciat cu 7,6%, până la 833 de euro metrul pătrat, iar, în Timişoara, locuinţele noi s-au scumpit cu 0,7%, până la preţul de 1.013 euro pe metru pătrat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite