Harta preţurilor imobiliare. Casele noi se ieftinesc în Braşov şi Bucureşti, cele vechi se scumpesc peste tot - INFOGRAFIE

Harta preţurilor imobiliare. Casele noi se ieftinesc în Braşov şi Bucureşti, cele vechi se scumpesc peste tot - INFOGRAFIE

Locuinţele noi se vând mai ieftin pentru că la acest segment cererea este în continuă creştere

Locuinţele noi sunt mai ieftine decât cele vechi în Cluj-Napoca, având preţuri în scădere la Bucureşti şi Braşov, în timp ce apartamentele vechi s-au scumpit în toate oraşele mari din ţară.

Media naţională a preţurilor la locuinţe a crescut cu mai puţin de 5% în primele şase luni din acest an, pe fondul scumpirii caselor vechi în marile oraşe ale ţării şi al ieftinirii caselor noi din Bucureşti şi Braşov, arată o analiză a pieţei rezidenţiale realizată de imobiliare.ro.

„În primele şase luni ale anului, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare (noi şi vechi) în întreaga ţară s-a majorat cu 4,7%, de la 891 de euro pe metru pătrat în decembrie 2014 la 933 de euro pe metru pătrat în iunie 2015“, arată autorii studiului.

Faţă de jumătatea anului trecut, când Indicele Imobiliare.ro se situa la 904 euro pe metru pătrat, valoarea actuală este cu circa 3% mai mică.

Vă prezentăm, în continuare, evoluţiile remarcate de autorii studiului în principalele oraşe din ţară

** Cluj-Napoca se situează pe primul loc în clasamentul scumpirilor consemnate în ultimele şase luni, cu un avans de 7,1%, de la 948 la 1.015 euro pe metru pătrat.
Locuinţele vechi s-au scumpit în acest răstimp cu 5,9%, de la 1.023 la 1.083 de euro pe metru pătrat, iar cele noi s-au apreciat cu 10,3%, de la 862 la 951 de euro pe metru pătrat.

** Constanţa: apartamentele scoase la vânzare (noi şi vechi) au consemnat un avans de 5,3% în primul semestru al anului, de la 856 la 901 euro pe metru pătrat.
Locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 5,5% (de la 851 la 898 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite cu 4,3%, de la 870 la 907 euro pe metru pătrat.

** Timişoara consemnează un preţ mediu cerut pentru un apartament scos la vânzare (indiferent de anul construcţiei) majorat cu 4,7% în decurs de şase luni, de la 847 la 887 de euro pe metru pătrat.
Locuinţele vechi s-au apreciat cu 5,4% (de la 837 la 882 de euro pe metru pătrat), iar valoarea de listare a celor din noile ansambluri rezidenţiale a crescut cu 1,7%, de la 892 la 907 euro pe metru pătrat.

** Iaşi: apartamentele s-au scumpit cu 3,5% în prima jumătate a anului, de la 810 la 838 de euro pe metru pătrat.
Preţurile locuinţelor vechi s-au menţinut relativ constante, situându-se în prezent la un nivel de 774 euro pe metru pătrat, faţă de 773 de euro pe metru pătrat la finele lui decembrie.
Pe de altă parte, unităţile locative nou-construite s-au apreciat cu 8,6%, de la 845 la 918 euro pe metru pătrat.

** Braşovul are o medie a preţurilor în creştere cu 2,9% în primul semestru, de la 841 la 865 de euro pe metru pătrat. Un avans de 3,9% a avut loc pe segmentul apartamentelor vechi, de la 827 la 859 de euro pe metru pătrat.
În schimb, locuinţele din noile ansambluri rezidenţiale s-au ieftinit cu 1,3% în decurs de şase luni, de la 904 la 892 de euro pe metru pătrat.

** Bucureştiul este singurul oraş mare dintre cele analizate în care apartamentele s-au ieftinit în perioada menţionată: comparativ cu nivelul mediu de 1.066 de euro pe metru pătrat atins în decembrie 2014, Indicele Imobiliare.ro a consemnat un recul de 1,8%, până la 1.047 de euro pe metru pătrat în iunie 2015.
Declinul din ultimele şase luni a fost susţinut exclusiv de segmentul locuinţelor noi, care s-au depreciat, în medie, cu 7,2%, de la 1.145 la 1.063 de euro pe metru pătrat.

Apartamentele din blocurile vechi, pe de altă parte, s-au apreciat cu 2,1%, de la 1.011 la 1.032 de euro pe metru pătrat, mai arată analiza imobiliare.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: