Germania, campioana investiţiilor imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
883%  este creşterea volumului investiţiilor imobiliare din Hamburg
883% este creşterea volumului investiţiilor imobiliare din Hamburg

Câteva pieţe europene dau semne de revigorare, iar sumele cheltuite pe proprietăţi au crescut pentru prima oară în ultimul an. După şase semestre de scă­de­re, piaţa de real es­tate a început să creas­că. Pentru al do­ilea trimestru la rând, investiţiile din 25 de oraşe europene au trecut pe plus.

După cel mai scăzut nivel, de patru miliarde de euro, înregistrat în primul trimestru din 2009 şi numai 5,5 miliarde de euro în următoarele trei luni, volumul investiţiilor din cele 25 de oraşe analizate a început să dea semne de revigorare în cel de-al treilea trimestru al acestui an, cu investiţii în valoare de 8,4 miliarde de euro.

Asta înseamnă o creştere cu 53% comparativ cu trimestrul anterior şi o scădere de numai 5% faţă de intervalul iulie-septembrie din 2008. Cele mai semnificative creşteri ale volumului de investiţii imobiliare au fost înregistrate, potrivit unui studiu realizat de BNP Paribas Real Estate, în Germania, în oraşe precum Koln (+217%), Dusseldorf (+290%), Hamburg ( +883%) şi Munchen, cu 330% creştere faţă de trimestrul doi al anului curent.

Italia, pe ultimul loc

Pe locurile următoare găsim câteva oraşe din Marea Britanie: Londra (+83% faţă de trimestrul anterior) şi Manchester (+111%), urmate de oraşele franceze Paris (+59%) şi Lyon, cu o creştere de 76 de procente faţă de trimestrul doi al anului curent. Şi Luxembourg a înregistrat o creştere de 73%, în timp ce în Barcelona şi Viena volumul investiţiilor a crescut cu 65% şi, respectiv, 67% la nivelul trimestrului trei comparativ cu situaţia din trimestrul anterior.

Potrivit studiului, mult mai timide au fost creşterile înregistrate de Frankfurt şi Berlin, de 2% şi respectiv 3%. La polul opus în ceea ce priveşte investiţiile se situează Italia, la Milano înregistrându-se o scădere a volumui acestora cu 43% faţă de trimestrul doi.

În trimestrul trei, investitorii străini au confirmat că sunt în continuare interesaţi de afaceri în Europa. Astfel, după scăderea dramatică a investiţiilor în primul trimestru al acestui an, trimestrul trei a adus o creştere de 55% la nivel european.

Cauzele revigorării

Creşterea volumului de investiţii se datorează în principal creşterii numărului de tranzacţii de mari dimensiuni, încheiate de investitorii care dispun de lichidităţi importante şi care au profitat de stabilizarea randamentelor din majoritatea oraşelor, explică autorii studiului.

Tranzacţiile au fost încheiate de investitorii care se concentrează pe proprietăţi de calitate ridicată, închiriate în totalitate, pe termen lung, ai căror proprietari sunt multumiţi de preţul oferit. De asemenea, tensiunile de pe piaţa financiară s-au atenuat şi, drept urmare, condiţiile de acordare a creditelor s-au îmbunătăţit, lucru care a condus la creşterea nivelului de încredere din piaţă.

Conform analizei economice a BNP Paribas, în zona Euro se anticipează scăderea produsului intern brut mediu cu 3,8% în 2009, urmând ca, în 2010, să se înregistreze o uşoară creştere, de aproximatv 1%.

Economiile vor înregistra creşteri în 2011, însă mult sub potenţialul real, iar în Europa condiţiile de pe piaţa muncii vor continua să se deterioreze până la sfârşitul lui 2010 şi vor fi înregistrate discrepanţe mari între momentele revenirii, în funcţie de condiţiile specifice fiecărei ţări în parte, susţin experţii BNP.

8,4 miliarde de euro. Aceasta este valoarea totală a investiţiilor realizate pe piaţa imobiliară la nivel european în trimestrul al treilea al anului curent.

Mersul preţurilor

Potrivit unei ana­lize realizate de McKinsey&Company, ce­le mai mari randamente ale proprietăţilor imobiliare, calculate pentru perioada
1970-2008, au fost înregistrate în Belgia (270%), Spania (250%) şi Marea Britanie (235%).

La polul opus, cu cele mai mici valori, găsim Suedia (50%), Elveţia (20%) şi Japonia (10%).

Media de creştere pentru cele 15 pieţe analizate de experţii de la McKinsey&Company se situeaza în jurul a 40% în 38 de ani, ceea ce înseamnă 0.9% pe an.

Însă, se arată în studiu, diferenţele dintre ţări sunt uriaşe. Doar trei state din 15 se situează sub medie, în timp ce 12 au înregistrat performanţe peste ea.

De asemenea, mai trebuie menţionat că, între 1970 şi 1998, nicio ţară nu a înregistrat un randament mai mare de 100%, în timp ce, în ultimii 10 ani, preţurile au explodat.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite