CTPark Bucharest West, proiectat să devină cel mai mare parc industrial din Europa de Est

CTPark Bucharest West, proiectat să devină cel mai mare parc industrial din Europa de Est

Pe lângă cei 100.000 mp deja aflaţi în construcţie, dezvoltatorul a mai achiziţionat teren în zonă, astfel încât până în 2020 suprafaţa construită să fie de peste 700.000 mp. Investiţia totală în parcul logistic va depăşi suma de 150 milioane de euro, până în primul trimestru al anului următor.

În prezent, dezvoltatorul are 100.000 mp în construcţie, în cadrul CTPark Bucharest West, şi are planuri importante de a continua extinderea acestui parc. În acest scop, CTP a achiziţionat teren în zonă, astfel încât să poată ajunge la o suprafaţă construită de peste 700.000 m2 până în 2020, cifră care ar face din CTPark Bucharest West, cel mai mare parc industrial din Europa de Est. 

În colaborare cu autorităţile locale, CTP îşi propune să investească masiv în îmbunătăţirea infrastructurii din vecinătatea parcului de la kilometrul 23, precum şi în crearea unor drumuri de acces suplimentare şi a mai multor ieşiri de pe autostradă, pentru a uşura transportul mărfurilor pentru chiriaşii săi. 

De asemenea, CTPark Bucharest West este singurul parc industrial din apropierea capitalei, unde chiriaşii nu trebuie să plătească taxă de proprietate. 
 
Facilităţi pentru chiriaşi
 
Investiţiile viitoare vizează şi oferirea unor serii de facilităţi pentru clienţi, cum ar fi: servicii de catering, restaurante ce vor fi construite în incinta parcului, autobuze ce vor asigura transportul direct între parc şi oraş, precum şi clădiri de tip hotel, pentru cazarea angajaţilor companiilor chiriaşe.

“CTP are ţinte majore, atât pentru Bucureşti, cât şi pentru restul ţării. Suntem într-un proces continuu de extindere şi ne dorim ca CTPark Bucharest West să devină cel mai important parc logistic din zonă, din punct de vedere al suprafeţei ocupate, al ritmului de dezvoltare şi al standardelor calitative. Acest ultim aspect este extrem de important pentru noi şi facem investiţii semnificative pentru a le asigura clienţilor noştri condiţii peste standardele actuale ale pieţei. Actualmente avem 30 de chiriaşi în CTPark Bucharest West şi ne dorim să creştem acest număr. Ne-am luat angajamentul de a oferi servicii premium şi de a-i ajuta pe clienţii noştri să îşi dezvolte afacerile. Cred cu tărie că un proprietar pe termen lung, aşa cum este CTP, care măreşte în mod constant spaţiile pe care le deţine, care nu face rabat de la calitatea clădirilor pe care le construieşte şi care îşi administrează proprietăţile cu cea mai mare seriozitate, va atrage clienţi valoroşi, alături de care va clădi relaţii de durată!”, a declarat Ana Dumitrache, Country Head al CTP România.
 
CTP a achiziţionat CTPark Bucharest West în 2015, moment în care parcul avea circa 130.000 mp suprafaţă construită (Bucharest West I şi Bucharest West II). Între timp au mai fost dezvoltaţi alţi 100.000 mp pentru clienţi ca: DSV, Quehenberger, Geodis, Cargo Partner, Gefco. Odată cu lucrările actuale de extindere, în viitor, în parc vor lucra circa 3.000 de oameni, iar industriile variate cărora le aparţin chiriaşii CTPark Bucharest West reprezintă un avantaj, prin crearea de legături între sectoare complementare de activitate. 
 
CTPark Bucharest West este poziţionat la 23 de kilometri vest de centrul capitalei şi are acces direct la autostrada A1, care face legătura între Bucureşti, oraşe importante cum sunt Piteşti şi Sibiu, şi Europa de Vest. Suprafaţa totală a parcului logistic este de aproximativ 150 de hectare, iar la finalizarea construcţiei celor două noi depozite, suprafaţa totală închiriabilă va fi de peste 300.000 mp, dispuşi în nouă depozite aşezate pe ambele părţi ale autostrăzii.
 
În prezent, CTP deţine lângă Bucureşti, circa 500.000 mp suprafaţă închiriabilă, dispusă în două parcuri logistice şi industriale, ambele cu acces direct de pe autostrada A1: CTPark Bucharest (situat la km 13) şi CTPark Bucharest West (localizat la km 23). La nivel naţional dezvoltatorul administrează 650.000 mp suprafaţă închiriabilă, dispuşi în zona Bucureştiului şi în apropierea altor nouă oraşe strategice din ţară. CTP plănuieşte să atingă în România o suprafaţă închiriabilă totală de aproximativ 1 milion mp până la finele lui 2018. 
citeste totul despre: