Cartierele din Bucureşti în care apartamentele s-au scumpit şi cu 20-25% într-o singură lună. Ce preţuri se cer în marile oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
blocuri bucuresti

Preţurile apartamentelor încă nu s-au aşezat, înregistrând importante fluctuaţii de la o lună la alta, pe de o parte scumpiri care ajung şi la 25% în luna iunie faţă de luna precedentă, iar pe de alta ieftiniri cu aproape 10%.

Cele mai mari creşteri de preţ  ale apartamentelor de două camere înregistrate în luna iunie faţă de mai au fost observate în zonele Universitate-Kogălniceanu, unde majorarea este de 25%, Victoriei-Romană, cu o creştere de 22,5%, Griviţa-Gara de Nord cu 21%, şi Mai – Domenii, unde creşterea a fost de 20%. Preţul mediu cerut pentru un apartament de două camere la Universitate-Kogălniceanu este de 106.700 de euro, în timp ce în zona Griviţa-Gara de Nord, preţul mediu cerut în iunie a fost de aproape 68.000 de euro, arată datele statistice ale portalului Anunţul.ro, analizate de economica.net

Tot creşteri ale preţurilor la locuinţe s-au mai înregistrat şi în cartierele Bucureştii-Noi – Dămăroaia, unde creşterea lunară a fost de 18%, în Floreasca-Dorobanţi creşterea a fost de 13,4%, iar în Unirii şi 13 Septembrie creşterea a fost de 12%.

Unde au scăzut preţurile

Cea mai mare scădere de preţ la locuinţele din Bucureşti s-a înregistrat în luna iunie în zona Pantelimon, unde cerinţele proprietarilor s-au redus. Un apartament cu două camere a avut un preţ mai mic cu 9,7% în iunie faţă de luna mai. Un apartament cu două camere în Pantelimona a avut în luna iunie un preţ mediu de 59.304 euro, similar cu luna ianuarie a acestui an.

O scădere similară s-a înregistrat şi în cazul locuinţelor din zona Vitan, de 9,2%. Faţă de luna ianuarie, scăderea este şi mai mare, de aproape 16%.Cu aproape 4% s-au redus preţurile la apartament în zona Iancului-Mihai Bravu, iar cele din zona Tineretului-Timpuri Noi s-au redus şi ele cu 3%.

Preţurile cerute în luna mai în marile oraşe 

O altă analiză, efectuată de imobiliare.ro, arăta că şi în luna mai preţul apartamentelor din marile oraşe au înregistrat fluctuaţii importante.

Bucureşti. Pe parcursul lunii mai, apartamentele disponibile spre vânzare în cel mai mare oraş al ţării au înregistrat un avans general de 3,8%, de la o medie de 1.430 de euro pe metru pătrat util, până la 1.484 de euro pe metru pătrat.

Pretenţiile vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piaţă analizate, însă într-o măsură sensibil diferită: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9% (de la 1.402 euro pe metru pătrat, la 1.415 euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite au înregistrat o creştere de 6,6%, de la 1.448 la 1.543 de euro pe metru pătrat.

Braşov. În oraşul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă, per ansamblu, un avans de 4,5% al preţurilor apartamentelor în luna mai, de la un nivel de 1.302 euro pe metru pătrat util, la 1.360 de euro pe metru pătrat.

În momentul de faţă, o unitate locativă în bloc vechi poate fi achiziţionată, în medie, cu 1.284 de euro pe metru pătrat, anume cu 2,5% mai mult decât luna trecută (când ar fi costat 1.253 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, o locuinţă nou-construită din Braşov are acum o valoare medie de listare de 1.474 de euro pe metru pătrat, în creştere cu 7% faţă de aprilie (de la 1.378 de euro pe metru pătrat).

Cluj-Napoca. Aici pretenţiile vânzătorilor de apartamente s-au majorat uşor, respectiv cu 0,4% în luna mai, acestea ajungând, în momentul de faţă, la o medie de 1.910 euro pe metru pătrat util (comparativ cu 1.903 euro pe metru pătrat la finele lui aprilie).

În capitala Transilvaniei, preţurile au avut o evoluţie diferită pe cele două segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,5% (de la 1.870 la 1.898 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile din ansamblurile noi au consemnat un recul de 0,8% (de la 1.937 la 1.921 de euro pe metru pătrat).

În Constanţa, apartamentele disponibile spre vânzare au înregistrat, per ansamblu, un avans de 0,6% al valorii medii de listare, ajungând la 1.298 de euro pe metru pătrat util la finele lunii mai (faţă de 1.290 de euro pe metru pătrat, în aprilie.

Şi aici, preţurile au cunoscut evoluţii divergente pe cele două segmente de piaţă analizate: apartamentele vechi s-au apreciat cu 2,2% (de la 1.281 la 1.309 euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au depreciat cu 1,8% (de la 1.307 la 1.283 de euro pe metru pătrat).

În Iaşi, în ultimele 31 de zile, preţurile locuinţelor din blocurile vechi s-au diminuat cu 1,5%, de la 1.122 la 1.105 euro pe metru pătrat. Pe segmentul apartamentelor nou-construite, pe de altă parte, a avut loc un avans de 0,9%, o asemenea unitate locativă ajungând să coste 1.068 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.058 de euro pe metru pătrat la finele lunii anterioare).

Timişoara. În oraşul de pe Bega, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 0,8% în cea de-a treia lună de primăvară, de la 1.324 la 1.335 de euro pe metru pătrat util, evoluţii pozitive fiind consemnate pe ambele segmente de piaţă analizate.

Apartamentele vechi disponibile spre vânzare pe piaţa timişoreană s-au apreciat cu 0,9% în ultimele 31 de zile, de la 1.323 la 1.335 de euro pe metru pătrat util. Locuinţele din cadrul noilor ansambluri rezidenţiale, pe de altă parte, au înregistrat un avans de 0,5%, de la 1.328 la 1.335 de euro pe metru pătrat util.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite