Anul 2017 aduce mai puţin spaţii de birouri în România, după nivelul record din acest an

Anul 2017 aduce mai puţin spaţii de birouri în România, după nivelul record din acest an

Mai puţine spaţii de birouri în România anului 2017. Dezvoltatorii imobiliari ar putea asigura anul viitor aproximativ 300.000 de metri pătraţi (mp) de spaţii de birouri, suprafaţă mai mică cu 14% faţă de recordul de 350.000 mp din 2016, potrivit datelor companiilor de consultanţă imobiliară JLL, DTZ Echinox şi CBRE, citate de News.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dintre cei aproximativ 350.000 mp de spaţii de birouri livraţi în 2016, cifră mai mare cu 98% faţă de cea din anul precedent, circa 300.000 mp au fost finalizaţi în Bucureşti. Estimările CBRE privind anul 2016 s-au confirmat pentru Bucureşti, în timp ce aprecierile de la nivel naţional au fost prea optimiste.

Reprezentanţii Colliers International susţin că, în perioada 2017-2019, dezvoltatorii ar putea furniza în jur de 500.000 mp de birouri în Bucureşti. Un raport al firmei arată că, până la finele acestui an, suprafaţa totală a birourilor din Bucureşti ar putea ajunge la 2,2 milioane mp, înregistrându-se astfel o creştere de 20% faţă de anul 2015. La sfârşitul anului 2015, în Bucureşti au fost înregistrate 1,84 de milioane mp de birouri.

Anul 2017 va aduce livrări pentru proiecte office importante, precum Orhideea Towers, The Bridge, Sema Park (zona Orhideea), Timpuri Noi Square (zona centrală), Oregon Park şi Globalworth Campus (zona de nord a Capitalei).

Întrucât concurenţa devine din ce în ce mai acerbă, dezvoltatorii de spaţii de birouri din clădirile de tip A aduc tot mai multe facilităţi pentru angajaţi, precum restaurante, cafenele sau zone de relaxare.

„Companiile se vor extinde, pe fondul unei situaţii economice bune, în special în imobile de clasa A noi, iar pe piaţa românească vor intra companii noi în special pe zona IT. De asemenea, vor intra pe piaţă fluxuri de capitaluri canalizate către zona de real estate comercial“, a explicat directorul departamentului birouri din Regatta Real Estate, Mihaela Oprea, potrivit News.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: