Uzina secretă în care Larry Page, cofondator al Google, produce maşini zburătoare

Uzina secretă în care Larry Page, cofondator al Google, produce maşini zburătoare

Maşina zburătoare, visul oricărui copil care a văzut Jetsons, este mai aproape de realitate decât credem

În urmă cu trei ani, o firmuliţă numită Zee.Aero apărea în centrul atenţiei în Silicon Valley. În mod surprinzător, aceasta îşi punea sediul în Mountain View, fix lângă Google. Ceea ce este curios, deoarece gigantul internetului controlează cea mai mare parte a terenului din zonă, scrie Bloomberg.

Apoi, un reporter a descoperit că Zee.Aero a depus solicitări pentru obţinerea unui patent în care descria un avion electric, mic, care putea decola şi ateriza vertical. Practic, societatea lucra la o maşină zburătoare.

Imediat, compania a afirmat că nu este în niciun fel afiliată Google. De fapt, cu nicio altă companie de tehnologie. Pe urmă reprezentanţii acesteia au refuzat total să mai răspundă la întrebări. Angajaţilor li s-au dat o serie de carduri prin care erau învăţaţi cum să evite întrebările reporterilor. Dar informaţiile au tot apărut: piloţii amatori au început să posteze pe internet poze cu un vehicul ciudat care decola de pe un aeroport din apropiere.
 
Până la urmă s-a aflat că Zee.Aero nu este deţinută de către Google, nici de către Alphabet, compania-holding care deţine Google. Dar legătura există: societatea a fost înfiinţată în 2010 de către Larry Page, cofondator al Google alături de Sergey Brin, potrivit unui număr de zece surse citate de Bloomberg.
 
Ca şi alţi „magicieni“ ai lumii IT, precum Jeff Bezos – fondatorul Amazon şi Elon Musk – fondatorul Tesla, Page îşi foloseşte averea personală pentru a-şi îndeplini visurile copilăriei.
 

„Cel de Sus“ avea motor de rachetă în birou

 
Sediul Zee.Aero se află într-o clădire de 2.800 de metri pătraţi cu un design urât, pătrăţos şi industrial, potrivit sursei citate. Iniţial, Page a restricţionat personalul doar la etajul unu. La al doilea etaj, Page şi-a construit o adevărată „peşteră“ ca a lui Batman: avea dormitor, baie, picturi celebre, un zid de căţărat şi unul dintre primele motoare ale rachetelor SpaceX, un dar primit de la bunul său prieten Elon Musk.
 
Secretomania era atât de mare încât angajaţii nu se refereau la Page pe numele său, ci avea apelativul de GUS, un acronim de la „Guy upstairs“, adică „Cel de Sus“. În curând, însă, inginerii au avut nevoie şi de spaţiul de sus, iar toate motorul de rachetă, echipamentele şi picturile lui Larry Page au fost mutate.
 

„Ce va apărea în următorii zece ani va fi incredibil“

 
Zee.Aero are acum aproape 150 de angajaţi, iar operaţiunile sale s-au extins şi la un hangar de aeroport din Hollister, la 70 de minute de condus înspre sud de Mountain View, unde două prototipuri fac zboruri de teste. Compania are o unitate de producţie şi în cadrul unui campus al Centrului de Cercetări Ames, deţinut de NASA.
 
Până acum, Page a cheltuit mai bine de 100 de milioane de dolari pe Zee.Aero, potrivit celor două surse citate de Bloomberg. Şi nu se va opri aici: anul trecut, Page a finanţat un alt startup din acelaşi domeniu al maşinilor zburătoare, numit Kitty Hawk. Personalul Kitty Hawk, preluat în parte de la Zee.Aero, lucrează la designul unui prototip concurent cu cele ale Zee.Aero. Preşedintele său este, potrivit unor documente emise în 2015, Sebastian Thrun, „părintele“ proiectului de maşini autonome din cadrul Google şi fondator al diviziei de cercetare şi echipamente speciale Google X. Atât page, cât şi Thrun şi Google au refuzat să comenteze despre Zee.Aero şi Kitty Hawk.
 

Visul oricărui inventator

 
Maşinile zburătoare sunt visul oricărui inventator, ca şi descărcarea creierului uman în baze de date sau realizarea unei punţi holografice ca în Star Trek.
Dar cu materiale mai bune, sisteme autonome de navigaţie şi progrese tehnologice, în următorii ani vom putea pilota/conduce un astfel de vehicul.
 
Mai bine de zece companii, de la firmulite aflate la început la giganţi ai aeronauticii, lucrează la astfel de prototipuri.
 
În 1927, un inginer din nordul Californiei numit Alexander Weygers, a realziat designul unei farfurii zburătoare care să zboare între acoperişurile caselor. În 1945 el a primit chiar un patent asupra a ceea ce el numea „discopter“, o maşină cu decolare verticală şi cu destul spaţiu interior pentru pasageri cât să se plimbe, să gătească sau să doarmă. El voia ca astfel de maşinării să decoleze şi să aterizeze pe zgârie-norii din centrul oraşului San Francisco. Niciun astfel de obiect nu a fost construit, dar armata americană i-a făcut o vizită la sediul său din Carmel Valley şi se crede că aceasta a experimentat cu un astfel de dispozitiv.
 

Cercetări vechi

 
Un alt entuziast este Paul Moller, de 79 de ani, profesor emerit la Universitatea California din Davis. În urmă cu 50 de ani, pe când preda inginerie mecanică şi aeronautică, el avea o viziune specifică: voia un aparat care să fie parcat în garaj, să poată să meargă pe şosea câţiva kilometri, iar apoi să poată decola. Primul său prototip, XM-2 a fost constuit în 1966 şi a reuşit să zboare la o altitudine de puţin peste un metru în timp ce studenţii săi îl ţineau cu sfori.
 
„Să faci maşini zburătoare autonome este mult mai uşor decât ceea ce încearcă acum acompaniile auto cu maşinile care se conduc singure“, spune Moller.
Apoi, în 1989, prototipul său M200X a zburat la 15 metri de pământ. Pe urmă au urmat M150 Skycar, M400 Skycar, modelul 100LS, apoi 200LS, Neuera 200 şi Firefly, toate variaţiuni ale aceleiaşi idei Jetsoniene.
 
În anul 2000, Moller a ţinut un discurs la Palo Alto Research Center (PARC), locul unde au fost inventate interfaţa grafică şi apoi făcute celebre de către Steve Jobs în primele sale calculatoare. Într-un cuvânt, pentru tocilari, era un loc sacru.
 
După discursul său, un tânăr de 20 şi ceva de ani, a venit la Moller şi s-a arătat interesat de concept, dar era sceptic că o astfel de maşină putea fi construită pentru omul de rând, nefiind fezabilă. Tânărul în cauză era Larry Page.
 
Moller a tot încercat, însă. A cheltuit mai bine de 100 de milioane de dolari pentru a-şi dezvolta prototipurile sale până când şi-a declarat falimentul personal în 2009.
 

Ideea genială: folosirea unui motor electric în locul unuia pe combustie internă

 
În acelaşi an, Mark Moore – un inginer NASA – a publicat o lucrare în care descria un concept de avion, numit Puffin. Ideea lui Moore era să folosească motoare electrice, care sunt mai tăcute şi mai sigure şi au mult mai puţine părţi în mişcare decât cele cu combustie internă sau turbinele conventţionale. „Prin trecerea la propulsia electrică, scapi de vasta majoritate a complexităţii, costurilor şi lipsei de fiabilitate“, spune Moore.
 
Iar acesta îi dă credit lui Elon Musk, companiei sale Tesla, dar şi celorlalţi producători auto, pentru avansul tehnologiilor. Până la acestea, motoarele electrice erau statice şi grele, fiind utilizate în capacităţi industriale. Nimeni nu se preocupa de greutatea motoarelor.
 
Tot producătorii din industria auto au ajutat şi la perfecţionarea bateriilor şi a semiconductorilor care le controlează. Iar aceste componente fac foarte uşoară munca celor din industria aviatică.
 
Lucrarea lui Moore a circulat şi a generat entuziasm. Astfel, în 2009, un mic grup de ingineri s-au întâlnit în Silicon Valley pentru a discuta ideea de finanţare a unui avion electric. Unul dintre ei era JoeBen Bevirt, un inginer mecanic şi antreprenor care a studiat la Davis cu profesorul Moller. Altul era Ilan Kroo, un profesor de aeronautică şi astronautică la Stanford. Iar altul era Larry Page.
 

Competiţia IT-iştilor pentru cucerirea aerului

 
Deşi părea că aceştia îşi vor unifica eforturile, de fapt, ei s-au spart în mai multe grupuleţe. Kroo şi Page au demarat Zee.Aero. Iar Bevirt a fondat Joby Aviation, cu care speră să bată Zee.Aero şi să demonstreze că eforturile sale şi ale lui Moller nu au fost în van.
 
Bevirt deţine o proprietate de 500 de acri lângă Santa Cruz, California. Aici este locul în care el a construit o serie de ateliere, plus case pentru cei 35 de angajaţi ai săi. El şi-a petrecut copilăria în apropiere. Cum tatăl său construia case, era obişnuit de mic cu trusele de scule. După ce a citit o carte SF în copilărie, el a decis să construiască o aeronavă personală precum cea pe care a folosit-o eroul cărţii. A construit multe prototipuri, dar acestea se prăbuşeau arzând. Ulterior, a trecut la biciclete făcute pe comandă.
Visul maşinii zburătoare a revenit în 1991, când Bevirt a intrat la UC Davis şi l-a întâlnit pe Moller.
 
El a înfiinţat câteva companii: Velocity11 construia roboţi care secţionau ADN-ul, Joby vindea accesorii pentru camere, precum trepiede. În 2008 a demarat Joby Energy – un producător de turbine eoliene zburătoare, pe care Google l-a achiziţionat mai târziu. În 2009 a înfiinţat Joby Aviation.
 
Sediul companiei sale este fantezia oricărui inginer. Punctul focal îl constituie o clădire din lemn în care peste 20 de muncitori stau pe rânduri de calculatoare. Dincolo de rândul de monitoare negre, locul seamănă mai mult cu un hambar decât cu un birou. Prototipuri de avioane atârnă de tavan, ca şi o frânghie groasă, folosită pentru căţărări. În bucătărie, pe lângă o masă lungă din lemn aflată într-un colţ al încăperii, un bucătar foloseşte ingrediente din grădinile învecinate pentru a premara mancarea. În timp ce mirosul de curry umple încăperea, acordurile unui banjo se aud din boxele nevăzute din tavan.
 
Producţia în sine are loc într-o serie de clădiri aflate la 100 de metri mai la vale, după grădinile bucătarului şi după un cuptor de pizza aflat în aer liber. Una dintre clădiri este un depozit mare, cu un cuptor imens înăuntru. Dar acesta nu e pentru pizza. Acesta este folosit pentru corpurile de fibră de carbon ale aeronavelor. Foşti membri ai echipei de navigaţie a Oracle şi o serie de experţi mondiali în ingineria materialelor supravegheazaă procesul prin care fibra de carbon este încălzită la 90 de grade. În altă clădire, inginerii realizează motoarele electrice, în a treia testează componentele electronice, iar în a patra aduc finisări aripilor şi altor părţi.
 
În spate se află un camion masiv cu un braţ extensibil deasupra. Acesta ţine propulsoarele şi permite inginerilor să facă teste.
 

Paul Sciarra, cofondatorul Pinterest intră în joc

 
Bevirt a finanţat Joby Aviation până anul trecut, când a fost înlocuit de către Paul Sciarra, cofondator al Pinterest. Sciarra a crescut în New Jersey, a fost autodidact şi a învăţat singur să programeze, a devenit miliardar prin Pinterest, iar apoi a căutat alte oportunităţi. A concluzionat că motoarele electrice şi bateriile au aplicaţii mult dincolo de industria auto. „Scopul este să construim un produs care va impacta vieţile multor oameni“, spune el. „Nu doar cei care sunt piloţi amatori sau bogaţi, ci oricine“, punctează el.
 
Sciarra şi Bevirt speră să înceapă un prototip la scală mare în acest an. Cei doi nu dau date exact, dar sugerează că acesta va putea căra o familie de patru persoane pe 160 de kilometri cu o singură încărcare. Vehicolul arată ca un hibrid între avion şi elicopter, fiind înţesat cu elici, vreo opt, amplasate pe aripi şi coadă. Joby a construit deja prototipuri mai mici. Pentru decolarea verticală, elicile sunt ţinute vertical. Bevirt şi Sciarra spun că vehicolul va decola din parcări, de pe acoprişuri sau de pe marginea autostrăzilor. Ei vor să lanseze un serviciu aerian similar Uber.
 
Alte companii care lucrează în domeniu sunt AeroMobil, Lilium Aviation şi Terrafugia. Chiar şi Airbus a construit un prototip de două locuri în laboratoarele sale din Silicon Valley.
 
În 2013, Red Bull ţinea una dintre competiţiile sale celebre în Long Beach, California. Numite Flugtag, acestea prezintă tot felul de pasionaţi care îşi lansează echipamentele de pe un ponton. Competiţia e mai mult o distracţie, nu are a face cu zborul în sine. Numai că la cea din 2013 a apărut un grup nimit Chicken Whisperers („Şoptitorii Puilor“). Îmbrăcaţi în pui de găină, echipa şi-a lansat planorul de pe ponton. Acesta a zburat 258 de picioare, echivalentul a 78,6 metri, depăşind precedentul record de 69,7 metri. „Puii“ au dansat, ba chiar au înotat în apă. Aceştia erau toţi angajaţi ai Zee.Aero, veniţi sub acoperire la competiţie pentru a-şi testa unele dintre produse.
 
În cei şase ani de la fondarea companiei, Zee.Aero a angajat unii dintre cei mai celebri proiectanţi din industria aerospaţială, programatori, experţi în motoare sau baterii. I-a „furat“ de la companii precum SpaceX, NASA sau Boeing şi toţi vor să schimbe lumea aviaţiei. De altfel, motto-ul Zee.Aero este „Schimbăm aviaţia personală“.
 
La centrul său, Zee.Aero, condusă de către profesorul Kroo de la Stanford, a testat câteva prototipuri. Bazate pe un patent obţinut de companie, vehiculele sunt de o persoană şi au un corp lung. În spatele cabinei de pilotaj se află mai multe rânduri de elice, care se ocupau de decolare. Zee.Aero a lucrat la acest prototip câţiva ani, dar apoi l-a abandonat. Versiuni în miniatură ale acestui model, controlate de calculatoare, au fost fotografiate de reporteri şi hobbisşti în parcări, dar niciunul nu era destul de mare cât să încapă oameni în el.
 
Kroo s-a întors în 2015 să predea la Stanford, dar încă este consultant ştiinţific la companie. Noul inginer-şef este Eric Allison, care a venit cu un design mai simplu. Acesta este testat la Aeroportul Municipal Hollister. Oraşul în sine are 35.000 de locuitori şi se află între ferme de usturoi şi anghinare. Dar aeroportul său este popular printre hobbişti datorită vânturilor favorabile şi a faptului că traficul comercial în zonă lipseşte. Aici există o şcoală de pilotaj, de paraşutism şi alte câteva clădiri. Cea mai rezistentă structură este Clădirea 19, care a fost populată de angajaţii Zee.Aero.
 
Oamenii care lucrează în aeroport au prins de câteva ori ce se întâmplă în aceasta. Aeroportul este deschis între 8 dimineaţa şi 5 după-amiază, dar oamenii de la Zee.Aero fac teste când nu e nimeni prin zonă. Totuşi, angajaţii au văzut ce fel de aeronave testează aceştia. Ambele au corp îngust şi un cockpit ca un bulb, cu un loc. În spate au o aripă. Unul dintre acestea arată ca un avion convenţional mic; celălalt are mici elice pe corpul principal, câte trei pe parte. Când aeronava decolează, se aude ca sirenele de raid aerian.
 

Întâlniri nocturne cu Elon Musk

 
Oamenii de la aeroport nu au auzit pronunţat numele lui Page, dar au concluzionat că proprietarul trebuie să fie super-bogat. Asta pentru că societatea Zee.Aero a cumpărat recent un elicopter de un milion de dolari pentru a zbura pe lângă maşinile zburătoare ca să colecteze date. De asemenea, salariaţii primesc mâncare la prânz, câteodată grătar de 900 de dolari, de la Armadillo Willy’s, un lanţ local.
 
Pentru Page, proiectul este foarte personal. A petrecut nenumărate seri cu Elon Musk, ambii gândind la moduri de schimbare fundamentală a transporturilor. Musk vrea să construiască un avion electric cu decolare verticală; Page are o abordare cât mai pentru mase. Iar Page visează la un viitor cu maşini zburătoare.
 

Drona din Nevada

 
Între timp, statul vecin, Nevada, a dat undă verde pentru testarea primei drone autonome capabilă să transporte un om, scrie The Guardian. Aceasta are un corp principal şi patru elice în colţuri. Este construită de firma chineză Ehang, iar vehicolul a fost prezentat la CES în Las Vegas, la începutul anului. Drona poate menţine o persoană în aer pentru 23 de minute.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările