Ungaria va încasa circa două miliarde de euro din suprataxa impusă companiilor pe „excedentul de profit”

Ungaria va încasa circa două miliarde de euro din suprataxa impusă companiilor pe „excedentul de profit”

FOTO Profimedia

Taxa excepţională pentru companii pentru a face faţă creşterii preţurilor legate de războiul din Ucraina şi de cheltuielile militare este de aşteptat să aducă Ungariei peste două miliarde de euro, conform unui anunţ făcut de guvernul de la Budapesta, transmite AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Această nouă taxă, a cărei introducere a fost anunţată miercuri de premierul populist Viktor Orban, va viza în principal sectorul bancar şi pe cel energetic, potrivit Agerpres.
 
Guvernul speră astfel să încaseze 300 de miliarde de forinţi (760 de milioane de euro) din fiecare dintre aceste două sectoare, adică un total de 600 de miliarde de forinţi (peste 1,5 miliarde de euro), a detaliat ministrul dezvoltării economice Marton Nagy, în cadrul unei conferinţe de presă.
 
Impozitarea lanţurilor de retail, a companiilor de asigurări, aeriene, de telecomunicaţii şi a grupurilor farmaceutice va aduce încă 200 de miliarde de forinţi (aproximativ 500 de milioane de euro), a adăugat el.
 
"Nu este vorba de a profita de pe urma profiturilor, ci a excedentului de profit", a spus Nagy.
 
Va fi introdusă, de asemenea, o taxă pe veniturile din publicitate, care ar trebui să aducă la buget 15 miliarde de forinţi (38 de milioane de euro), a adăugat ministrul ungar.
 
Aceste noi taxe, care depăşesc în total 800 de miliarde de forinţi (2 miliarde de euro), se vor aplica în 2022 şi 2023, a spus ministrul, refuzând să spună dacă ele ar putea fi prelungite ulterior.
 
Într-un videoclip postat miercuri pe Facebook, premierul Orban a explicat că banii obţinuţi prin această nouă taxă vor fi utilizaţi în două direcţii: întărirea armatei şi plafonarea preţurilor la energie şi apă.
 
Războiul şi "politica de sancţiuni a Bruxelles-ului" împotriva Rusiei au dus la o "creştere a preţurilor" care, împreună cu creşterea dobânzilor,"aduce profituri suplimentare băncilor şi multinaţionalelor", a justificat decizia premierul ungar.
 
Acest anunţ vine la câteva zile după instituirea unei a doua stări de urgenţă, din cauza războiului declanşat de invazia rusă în Ucraina, în timp ce prima, legată de epidemia de COVID-19, urmează să expire marţea viitoare.
 
Companiile care obţin profituri suplimentare ar trebui să ajute economia Ungariei şi să contribuie la cheltuielile de apărare ale ţării, fie că este vorba de reducerea facturilor gospodăriilor sau de finanţarea apărării naţionale, a declarat joi şeful de cabinet al premierului, Gergely Gulya.
 
Totodată, guvernul ungar a mai anunţat joi că doar maşinile înmatriculate în Ungaria vor putea alimenta la benzinăriile în care preţurile au fost plafonate din noiembrie (în jur de 1,2 euro pe litru) pentru a descuraja astfel "turismul de rezervor"."Şoferii cu numere de înmatriculare străine vor trebui să plătească preţul pieţei, a spus Gulyas. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările