În Budapesta, o suită de bannere care îl înfăţişau pe Jean-Claude Juncker la braţ cu George Soroş erau însoţite de mesajul „Aveţi dreptul să ştiţi ce vrea să vă facă Bruxelles!“ Miza alegerilor europarlamentare din luna mai este uriaşă, iar Uniunea Europeană se va schimba profund. Va mai fi UE un campion al luptei pentru apărarea statului de drept şi a libertăţilor cetăţeneşti? Cu un Parlament European din care o treime din locuri vor fi ocupate de politicieni anti-UE, acest obiectiv s-ar putea dovedi mai greu de atins decât ne aşteptăm astăzi.

Probabil că, tocmai de-aceea există senzaţia că se accelerează procesul de numire pentru funcţia de procuror şef european. După 29 martie, agenda va fi ocupată de Brexit şi, ulterior, de campania electorală pentru alegerile europene. Dacă nu se va ajunge în timp util la un compromis între Consiliu şi Parlamentul European, probabil că vom afla abia în a doua parte a anului dacă Laura Codruţa Koveşi va ocupa, sau nu, funcţia de procuror-şef la nivelul UE, în condiţiile în care Parlamentul European va avea o nouă configuraţie şi va trebui să îşi desemneze alţi negociatori.

„Acestea nu sunt nişte alegeri normale. Aceste alegeri sunt despre sufletul Europei“, spunea Frans Timmermans în decembrie, atunci când şi-a prezentat la Lisabona viziunea sa, în perspectiva intrării în cursă pentru şefia Comisiei Europene din partea blocului Socialiştilor europeni.

Ce-i drept, bătălia pentru fiecare vot va fi acerbă în campania pentru alegerile europarlamentare şi va lăsa loc pentru multe soluţii „imorale“. După Brexit, numărul euro-aleşilor va scădea de la 751 la 705, iar valul eurosceptic creat de Frontul Naţional, de Liga Nordului sau de AfD vor inunda vechiul establishment cu care Parlamentul European ne-a obişnuit timp de 40 de ani.

În acest context, Popularii, Socialiştii şi Liberalii Democraţi Europeni se vor gândi de zece ori dacă să renunţe sau nu la susţinerea venită dinspre Viktor Orban, Liviu Dragnea şi dinspre alţi „despoţi luminaţi“, în ciuda exceselor anti-democratice care au întins corzile statului de drept la maxim. Altfel, ar risca să întărească şi mai tare tabăra eurosceptică deja conturată în Parlamentul European.

Cum vor influenţa euroscepticii statul de drept?

Grupul de blocuri politice anti-UE format din eurosceptici, din liberalii-conservatori şi din populiştii de extremă stânga şi de extremă dreapta va obţine, conform sondajelor de opinie, în jur de 203 mandate. Cu toate acestea, este foarte puţin probabil un scenariu în care aceste forţe să se unească sub cupola unui singur mare grup din cauza diversităţii mari de opinii dintre acestea.

Euroscepticii nu au putut, până acum, să îşi construiască o linie politică comună. De exemplu, europarlamentarii de la Mişcarea Cinci Stele votează, de regulă, împreună cu Verzii şi aproape niciodată cu un membru al UKIP-ului.

Pe de altă parte, anti-europenii au câteva subiecte asupra cărora, cel puţin declarativ, au ajuns la un consens. Ei susţin eliminarea sancţiunilor dictate Rusiei, de exemplu. În plus, nu au o aşa mare poftă pentru a interveni în forţă atunci când este încălcat statul de drept.

Dacă în martie 2018, Parlamentul European vota cu o majoritate consistentă (442 vs 147) în favoarea unei rezoluţii care susţinea demersul Comisiei Europene de a activa mecanismul Articolului 7 împotriva Poloniei, acum, cu o treime din voturi, euroscepticii ar putea bloca orice demers de acest gen, dacă vor obţine numărul de voturi preconizat.

Breşele găsite de Viktor Orban, Liviu Dragnea şi alţi autocraţi

În urmă cu 20 de ani, PPE îl primea cu braţele deschise pe Silvio Berlusconi. Imediat după, Viktor Orban păşea şi el în marea familie a Popularilor. ALDE nu a avut nicio problemă să se asocieze cu partidul liderului populist din Cehia, Andrej Babis, acuzat de fraudă cu fonduri europene. Nici Socialiştii nu s-au frământat prea tare, până de curând, din cauza derapajelor din justiţie ale PSD-ului condus de Liviu Dragnea.

Toate aceste compromisuri politice au fisurat marile blocuri politice din Parlamentul European care, acum, sunt nevoite să joace la două capete. Pe de-o parte, critică excesele unor autocraţi precum Viktor Orban şi Liviu Dragnea însă nu adoptă nişte măsuri concrete împotriva formaţiunilor politice pe care le conduc întrucât au nevoie de sprijinul electoral şi nici nu îşi doresc şă întărească zona eurosceptică şi anti-europeană ce se prefigurează în viitoarea legislatură a Parlamentului European! De cealaltă parte, FIDEZ şi PSD au simţit momentul de slăbiciune al liderilor europeni şi calcă acceleraţia cât pot de tare.

Sursă: pollofpolls.eu / Documentarea, realizată cu sprijinul unei burse JTI

Conform ultimelor sondaje, PPE şi Socialiştii vor aduna, împreună, 308 mandate, iar asta înseamnă că nu vor mai deţine împreună majoritatea în legislativul european. Procentual, cele două blocuri vor obţine, împreună, în jur de 45% din sufragii, în scădere faţă de ultimele alegeri din 2014, atunci când controlau 53% din mandate.

ALDE iese cel mai mare câştigător din această bătălie electorală, sondajele indicând că are şanse să obţină 99 de locuri în Parlamentul European, urmând a se apropia foarte mult de Blocul Socialist. ALDE va depăşi Grupul Conservator şi Reformist European, profitând de scăderea din sondaje a celor de la PiS (Partidul Lege şi Justiţie din Polonia). Socialiştii, în schimb, vor pierde 51 de locuri, unul dintre motive fiind legat de ieşirea Marii Britanii din UE dar şi de prăbuşirea multor partide social-democrate în Uniunea Europeană.

Spre exemplu, laburiştii britanici aveau o cotă importantă în familia Socialiştilor europeni, însă grupul condus de Frans Timmermans se va baza, paradoxal, pe voturile aduse de social-democraţii germani, de cei spanioli, de cei italieni şi de social-democraţii conduşi de Liviu Dragnea, aşteptându-se la 14 locuri de la PSD.

Fidesz, partidul condus de Viktor Orban, îi va aduce PPE-ului aproape 13 mandate în timp ce Călin Popescu Tăriceanu va contribui la ALDE cu 4 voturi.

Deşi s-a vorbit mult despre excluderea Fidesz, PSD şi ALDE din marile familii europene, în realitate, liderii acestor blocuri se bazează, într-o măsură mai mare sau mai mică, şi pe voturile aduse de Orban, Dragnea şi Tăriceanu pentru a diminua cât se poate de mult impactul mişcărilor eurosceptice.

Alegerea viitorului şef al Comisiei Europene va fi dificilă

Numirea viitoarei componenţe a Comisiei Europene se va face în condiţii speciale şi nu ar fi de mirare dacă interimatul actualei comisii Juncker nu va dura chiar până spre finalul anului 2019. Acest lucru înseamnă că, în perioada de tranziţie, nimeni nu va mai semna pentru mari investiţii.

Mai mult ca sigur, contingentul eurosceptic va îngreuna misiunea celor două blocuri mari. Popularii şi Socialiştii au fost cei mai vocali susţinători ai procesului Spitzenkandidaten şi sunt pregătiţi să-şi sprijine reciproc candidatul care ar avea cele mai mari şanse la şefia Comisiei. Dar, pentru asta, ar avea nevoie de 353 de locuri pentru a forma o majoritate.

În plus, foarte puţini comisari din actuala Comisie se vor mai regăsi în viitoarea structură. Pentru ca peisajul să fie complet trebuie adăugat şi faptul că peste 50% dintre viitorii europarlamentari vor fi nou-aleşi.

O mare provocare: votul din Parlamentul European pentru bugetul multi-anual

Sunt şanse mari să nu avem un vot rapid pe bugetul uniunii, deşi reprezentanţa României pe lângă UE depune eforturi peste măsură pentru a încheia în COREPER cât mai multe capitole din bugetul multi-anual, pentru a fi nevoie doar de vot în Parlamentul European.

În paralel cu această procedură, se vor mai duce negocieri pe 43 de acte legislative care completează procedura de aprobare a bugetului. Cu cât sunt închise mai multe discuţii şi mai repede, cu atât mai bine! De ce? Faptul că următorul Parlament European va fi mult mai eterogen înseamnă că acordul politic va fi obţinut mult mai greu şi se va ajunge, mult mai des, la soluţii de compromis.

Temele care nasc diviziuni între nord şi sud sau est şi vest precum migraţia, tranziţia energetică, decarbonizarea, situaţia lucrătorilor detaşaţi sau relaţia transatlantică pe componentele comerciale şi de apărare vor fi mult mai greu de gestionat. 

Tratatul de la Lisabona îi conferă Parlamentului European o puterea de veto aproape absolută asupra tuturor acordurilor comerciale şi ale altor acorduri internaţionale. Ele necesită o majoritate absolută care ar putea chiar să nu mai fie obţinută.

Există o diferenţă uriaşă între subiectele abordate de grupurile pro-europene (PPE, ALDE, Socialiştii şi Verzii) şi cele ale euroscepticilor. Primii vorbesc despre politici economice, uniunea monetară, mediu, creşterea transparenţei, sporirea competenţelor Parlamentului European, crearea de oportunităţi participative şi deliberative pentru cetăţeni în timp ce ceilalţi consideră că democraţia nu poate fi decât la nivel naţional şi cer o revenire la suveranitatea de altă dată a statelor.

Dacă sondajele se vor adeveri, vom vedea o bătălie acerbă în interiorul Uniunii Europene în anii ce vor urma.