Topul celor mai mizerabile economii din lume. Pe ce loc se situează România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Criza de alimente in Venezuela

În ierarhia ţărilor, stabilită după indicele „celor mai mizerabile economii” compus din rata inflaţiei şi a şomajului, calculat de Bloomberg după un şondaj făcut în rândul economiştilor, România a avansat opt poziţii în 2016 faţă de 2015.

În ierarhia ţărilor, stabilită după indicele „celor mai mizerabile economii” compus din rata inflaţiei şi a şomajului, calculat de Bloomberg după un şondaj făcut în rândul economiştilor, România a avansat opt poziţii în 2016 faţă de 2015.

Din cauza hiperinflaţiei, Venezuela îşi păstrează pentru al doilea an consecutiv, titlul de cea mai mizerabilă economie din lume. Inflaţia galopantă, care a atins o medie anuală de 98,3% împreună cu o rată a şomajului de 6,8% a situat ţara sud-amerciană pe primul loc în topul 2015 al celor mai mizerabile economii.

Fără vreo şansă ca situaţia să se îmbunătăţească în acest an –economiştii inervievaţi de Bloomberg estimează creşterea inflaţiei la 152% şi a şomajului la 7,7% pentru 2016 - Venezuela va rămâne cel mai probabil pentru încă un an cea mai mizerabilă economie a lumii.

Ierarhizarea celor 63 de economii este făcută compilând rata şomajului cu inflaţia. Cu cât rezultatul este mai mare, cu atât economia este considerată mai mizerabilă. Indicele de 159,7 pentru Venezuela în 2016 este de patru ori mai mare decât cea de a doua clasată, Argentina.

Prăbuşirea preţului petrolului este un dezastru pentru ţara care deţine cele mai mari rezerve de petrol din lume, ţiţeiul contând pentru 95% din totalul exporturilor sale. Scăderea veniturilor pune presiune pe bugetul ţării, serviciul datoriei externe în acest an fiind de 10 miliarde de dolari.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat stare de „urgenţă economică” şi a comunicat parlamentarilor că este timpul pentru scumpirea benzinei şi reevaluarea cursului de schimb al monedei naţionale. În Venezuela se găseşte cea mai ieftină benzină din lume, chiar dacă preţurile pentru produsele de bază sunt în continuă creştere: nota de plată pentru o cină la un restaurant decent din Caracas este echivalentul unui salariu minim pe economie.

Noul ministru al economiei din guvernul socialist de la Caracas a declarat recent că în „viaţa reală” nu există scumpirea celor necesare traiului de zi cu zi, dând vina pe cei pe care i-a numit speculatori, cămătari şi oameni de afaceri îmbuibaţi.

În Argentina, autorităţile sunt în plin proces de restructurare a agenţiei naţionale de statistică şi nu mai raportează unii dintre indicatorii economici. Aceasta survine după ce ani de zile au planat suspiciuni privind acurateţea datelor statistice pe care le comunicau.

În afară de Venezuela şi Argentina care se luptă cu inflaţia, următoarele trei clasate în top, Africa de Sud, Grecia şi Ucraina au mari probleme cu combatarea flagelului şomajului.

În alte regiuni ale lumii, lucrurile nu se prezintă la fel rău. Polonia de exemplu, în 2015 a infirmat prognoza pesimistă pentru 2015, fiind poziţionată iniţial pe locul 19, dar la finalul anului a ocupat poziţia 42 datorită reducerii ratei şomajului. Însă 2016 nu a debutat pentru polonezi sub cele mai bune auspicii, din cauza incertudinilor generate de o politică fiscală relaxată şi a unei posibile retrogradări a ratingului de ţară, ceea ce ar putea înrăutăţii situaţia economică.

Cele mai „fericite” economii din acest an, sunt aceleaşi cu cele de anul trecut. Tailanda, care a reuşit să creeze mai multe locuri de muncă va fi cea mai puţin mizerabilă economie dintre cele 63 analizate. Singapore, care a fost pentru prima dată luată în calcul în acest an, se plasează imediat pe poziţia următoare. Elveţia, Taiwan şi Japonia completează topul celor mai bune economii după parametrii luaţi în calcul.

Economiştii au găsit semne de îmbunătăţire ale situaţiei economice din Rusia, România şi Irlanda. România este cotată pe locul 53 din cele de 63 de ţări luate în calcul, imediat după Marea Britanie.

Rata inflaţiei foarte scăzute şi şomajul redus comparativ cu media UE fac ca în 2016, România să câştige opt locuri în clasamentul întocmit de Bloomberg.

Indicele mizeriei este calculat utilizând mediana estimărilor din studiile economice efectuate de Bloomberg în ultimele trei luni. Valorile din 2015 pentru inflaţie şi şomaj sunt mediile anuale şi reprezintă ultimele date comunicate pentru fiecare ţară.

Citiţi mai departe pe AdevarulFinanciar.ro

top mizerabile economii
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite