Se schimbă roata: Google, aproape de o amendă de 400 de milioane de dolari în Indonezia pentru taxe neplătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google îşi canalizează vânzările din Uniunea Europeană prin subsidiara din Irlanda, iar pe cele din regiunea Asia Pacific prin Singapore
Google îşi canalizează vânzările din Uniunea Europeană prin subsidiara din Irlanda, iar pe cele din regiunea Asia Pacific prin Singapore

Indonezia vrea să recupereze o serie de taxe neplătite de Google în ultimii cinci ani, gigantul internetului fiind pasibil de plata a 418 de milioane de dolari numai pe anul 2015, scrie Reuters, care citează îl citează pe Muhhamad Haniv, şeful biroului pentru cazuri speciale din cadrul autorităţilor fiscale de la Jakarta.

Fiscul susţine că PT Google Indonesia a plătit mai puţin de 0,1% din impozitul pe venit şi TVA-ul pe care trebuia să îl plătească.

Rugată să comenteze afirmaţiile lui Haniv, Google a reiterat faptul că grupul cooperează cu autorităţile şi că a plătit toate taxele aplicabile.

Mişcarea vine în contextul în care Indonezia este dornică să crească sumele obţinute din taxe pentru a-şi reduce deficitul şi pentru a-şi finanţa un program abiţios de infrastructură.

De asemenea, vestea vine în condiţiile în care Google a agreat în luna ianuarie să plătească o sumă de 185 de milioane de dolari în Marea Britanie, aceasta reprezentând taxe neplătite anterior.

Recent, Comisia Europeană a cerut Irlandei să recupereze 13 miliarde de dolari de la Apple reprezentând taxe neplătite în urma unui acord cu guvernul de la Dublin.

Veniturile generate de către Google în Indonezia sunt consemnate în unitatea Asia Pacific a concernului, situată în Singapore. Cum Google Asia Pacific a refuzat în luna iunie să fie auditată, cazul a escalat într-unul penal. 

„Argumentul Google este că au făcut planificare fiscală“, spune Haniv. „Planificarea taxelor este legală, dar planificarea agresivă, până la modul în care ţara în care veniturile sunt realizate nu primeşte nimic – nu este legală“, a mai comentat el.

Haniv a mai spus că autorităţile plănuiesc colectarea de taxe de la companiile care furnizează servicii pe internet în Indonezia, chiar dacă nu au o prezenţă fizică. El a spus că şi alte companii care au o „prezenţă reţelistică“ vor fi taxate. Piaţa publicităţii din Indonezia a atins 830 de milioane de dolari anul trecut, iar Google şi Facebook acontează 70% din aceasta, a mai precizat Haniv. Totuşi, un studiu realizat de Google şi Temasek – fondul suveran din Singapore, aprecia mărimea pieţei la 300 de milioane de dolari pentru 2015.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite