Rusia a crescut taxele pentru exporturile de lemn şi a închis mai multe puncte de trecere a frontierei. UE contestă la OMC restricţiile impuse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Putin

Uniunea Europeană contestă la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) restricţiile la exportul de lemn impuse de Rusia, argumentând că acestea dăunează industriei de prelucrare a lemnului.

„Restricţiile la export constau în creşterea semnificativă a taxelor la export pentru anumite produse din lemn şi într-o reducere drastică a numărului de puncte de trecere a frontierei prin care pot avea loc exporturile de produse din lemn”, a informat vineri Comisia Europeană.

Restricţiile impuse de Rusia sunt extrem de dăunătoare pentru industria de prelucrare a lemnului din UE, care se bazează pe exporturile din Rusia, şi creează o incertitudine semnificativă pe piaţa mondială a lemnului. Începând cu octombrie 2020, când autorităţile de la Moscova au anunţat aceste măsuri, UE a purtat mai multe discuţii cu Rusia, fără succes. Măsurile au intrat în vigoare în ianuarie 2022.

Mai precis, UE contestă:

Creşterea taxelor la export pentru anumite produse din lemn:

În cadrul OMC, Rusia s-a angajat să aplice taxe la export de maximum 13 % sau 15 % pentru anumite cantităţi de exporturi. Prin retragerea acestor contingente tarifare, Rusia aplică în prezent taxe la export la un nivel mult mai ridicat, de 80 %, şi, prin urmare, nu îşi respectă angajamentele asumate în temeiul legislaţiei OMC.

Reducerea numărului de puncte de trecere a frontierei pentru exporturile din Rusia de produse din lemn către UE:

Rusia a redus numărul de puncte de trecere a frontierei care gestionează exporturile de lemn către UE de la peste 30 la un singur punct (Luttya, în Finlanda). Prin interzicerea utilizării punctelor de trecere a frontierei existente care sunt capabile din punct de vedere tehnic să gestioneze astfel de exporturi, Rusia încalcă un principiu al OMC care interzice astfel de restricţii.

Etapele următoare

Consultările în materie de soluţionare a litigiilor pe care UE le-a solicitat reprezintă prima etapă a procedurilor de soluţionare a litigiilor în cadrul OMC.

Dacă ele nu conduc la o soluţie satisfăcătoare, UE poate solicita ca OMC să instituie un comitet care să ia o decizie cu privire la acest litigiu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite