Riscurile care ameninţă economia globală

Riscurile care ameninţă economia globală

Situaţia economică globală este bună, însă lucrurile devin riscante. Aşa descrie directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI) peisajul actual, potrivit Bloomberg.

Ştiri pe aceeaşi temă

Observaţia lui a ilustrat perfect starea de spirit de la întâlnirile de primăvară ale FMI şi ale Băncii Mondiale, care au avut loc la Washington. Discuţiile s-au axat pe creşterea economică, aflată pe o tendinţă pozitivă şi cea mai bună din 2011 până în prezent, fapt care a dat naştere la optimism, în ciuda faptului că temerile legate de protecţionismul în creştere au dominat discuţiile.

În timp ce FMI şi-a păstrat prognoza pentru creşterea economică globală pentru acest an şi pentru cel viitor la nivelul de 3,9%, estimare realizată în ianuarie, instituţia a semnalat o mulţime de elemente îngrijorătoare. Un nivel record al datoriei a fost evidenţiat drept o ameninţare la adresa stabilităţii financiare, iar oficialii au avertizat că avansul economic va scădea, pe măsură ce băncile centrale vor înăspri politica monetară, stimulentele fiscale din SUA vor dispărea, iar încetinirea economiei Chinei va continua.

Printre principalele subiecte atinse în cadrul întâlnirii de primăvară din 20-22 aprilie se numără şi schimburile comerciale, riscurile financiare, activitatea băncilor centrale, datoria globală şi tehnologia.

Pericolul unui război comercial

Oficialii care au participat la întâlniri au declarat că un război comercial rămâne una dintre cele mai mari îngrijorări, în contextul în care există tensiuni între SUA şi China în privinţa taxelor protecţioniste. Directorul FMI, Christine Lagarde, a avertizat că încrederea în domeniul afacerilor va încasa o lovitură.

Şefii de bănci au semnalat că efectele unui război comercial asupra economiilor i-ar îngrijora foarte mult. Preşedintele băncii centrale din Columbia a declarat că un război comercial ar fi „catastrofal”, colegul său din Paraguay a precizat că ar fi „rău pentru toată lumea”, în timp ce cel japonez a descris protecţionismul drept „foarte de nedorit”. Secretarul pe buget al Filipinelor a spus, de asemenea: „Nu ştiu, sincer, unde va duce disputa comercială”, adăugând că „preşedintele (Donald, n.r.) Trump continuă să se răzgândească”.

Riscuri financiare

FMI a atras atenţia de asemenea şi asupra ameninţărilor financiare. Fondul a transmis că riscurile privind stabilitatea financiară s-au mărit în ultimele şase luni.

FMI este îngrijorat, în special, de faptul că pieţele ar putea să subestimeze ameninţarea unui şoc de inflaţie din SUA, unde administraţia Trump continuă să introducă stimulente fiscale, deşi ocuparea forţei de muncă a ajuns pe culmi.

O creştere a inflaţiei ar putea forţa Rezervei Federale să majoreze ratele dobânzilor mai repede decât se aştepta, o mişcare care ar putea provoca turbulenţe în piaţa emergentă.

Fondul a mai avertizat că datoria globală publică şi privată a atins un record record de 164.000 de miliarde de dolari. O creştere a ratelor dobânzilor ar testa capacitatea debitorilor de a refinanţa toată această datorie. Această tendinţă va face mai dificil modul în care răspund statele în cazul unei recesiuni. „164.000 de miliarde de dolari este o ciftă imensă. Când vorbim de riscurile care se ivesc la orizont, unul din ele este legat de nivelul ridicat al datoriei publice şi private”, a declarat Vitor Gaspar, şeful Departamentului fiscal al FMI.

Un alt subiect de discuţie din cadrul reuniunii de la Washington a fost legată de giganţii online Facebook şi Amazon, care s-au confruntat cu probleme în acest an. Christine Lagarde a spus că „prea multă concentrare, prea multă putere de piaţă în mâinile a prea puţini actori nu este de ajutor”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările