Preţul ţiţeiului atinge valori record, pe măsură ce conflictul din Siria se acutizează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siria se numără printre ţările cu cea mai mică capacitate de producţie de petrol din lume. FOTO: Reuters
Siria se numără printre ţările cu cea mai mică capacitate de producţie de petrol din lume. FOTO: Reuters

Preţul ţiţeiului a crescut puternic pe fondul temerilor investitorilor care urmăresc evoluţia războiului civil din Siria, ţară vizată de sancţiuni dure ale comunităţii internaţionale. Preţul aurului negru tranzacţionat pe bursa londoneză a atins marţi recordul maxim al ultimelor patru luni, în timp ce ţările occidentale se pregătesc pentru o acţiune militară, în cazul în care se dovedeşte folosirea armelor chimice împotriva sirienilor.

Aversiunea faţă de risc a investitorilor a generat mişcări în piaţă, propulsând preţul ţiţeiului către valori record. Bursa din Statele Unite ale Americii a afişat marţi un maxim de 109,32 de dolari pentru un baril de ţiţei, în creştere cu aproximativ trei dolari pe zi, atingând cel mai ridicat nivel al acestui an. Pe de altă parte, pe bursa londoneză, de referinţă la nivel mondial, a fost stabilit un record de 114,06 dolari, maximul ultimelor patru luni.

Siria se numără printre ţările cu cea mai mică capacitate de producţie de petrol din lume,ocupând poziţia 32 în topul producătorilor, potrivit clasamentului întocmit de Agenţia Internaţională pentru Energie. Cu toate acestea, instabilitatea ţării ameninţă furnizarea de petrol, iar analiştii avertizează că declanşarea unui nou conflict armat va avea consecinţe grave asupra dinamicii din Orientul Mijlociu, potrivit CNBC.

„Atunci când preţurile cresc în felul acesta, de obicei este un semn de îngrijorare cu privire la întreruperea furnizării de petrol în Marea Arabică şi alte canale”, cum ar fi strâmtoarea Hurmuz şi canalul Suez, a spus Richard Hastings, analist în cadrul companiei de investiţii Global Hunter Securities.

Accentuarea conflictului din Siria ameninţă să creeze noi fisuri geopolitice, care îi determină pe specialişti să rememoreze zilele de dinainte de invazia din Irak, în 2003. Atât Rusia cât şi China, membri cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-au opus cu vehemenţă oricărei intervenţii a Occidentului în Siria.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite