Petroliştii britanici vor să-şi vândă proprietăţile din Alaska. Ce se întâmplă cu cei peste 1.600 de angajaţi

Petroliştii britanici vor să-şi vândă proprietăţile din Alaska. Ce se întâmplă cu cei peste 1.600 de angajaţi

Grupul britanic BP a convenit vânzarea proprietăţilor sale din Alaska pentru 5,6 miliarde de dolari, companiei private Hilcorp Energy, retrăgându-se din regiune după o prezenţă de 60 de ani, a informat compania printr-un comunicat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acordul, care include participaţii la cel mai prolific câmp petrolier din istoria Statelor Unite, la Prudhoe Bay, şi la oleoductul Trans Alaska Pipeline care are o lungime de 1.300 de kilometri, face parte din planul BP de a atrage 10 miliarde de dolari ăn următorii doi ani, prin intermediul unor vânzări de active, pentru a-şi întări situaţia financiară.
 
„În prezent, aproximativ 1.600 de angajaţi sunt implicaţi în afacerile BP din Alaska, iar BP se angajează să ofere claritate cu privire la viitorul lor cât mai curând posibil, ca parte a procesului de tranziţie cu Hilcorp”, se arată în comunicatul companiei.
 
BP şi-a restrâns de-a lungul anilor prezenţa în Alaska, unde producţia de petrol a scăzut odată cu declinul zăcământului Prudhoe Bay. BP, care şi-a început activitatea în Alaska în 1950, este operatorul Prudhoe, la care deţine o participaţie de 26%. Activităţile de producţie la această exploatare au început în 1977.
 
În 2014, BP a vândut către Hilcorp jumătate din deţinerea sa la proiectul din Alaska. În acest an,cele două companii urmau să decidă dacă să continue un proiect offshore ambiţios, de 1,5 miliarde de dolari, care necesită construcţia unei insule artificiale.
 
Achiziţia corespunde strategiei de lungă durată a Hilcorp de a cumpăra exploatări ale unor zăcăminte mature de la producători mari de petrol şi de a reduce costurile. Compania, fondată în 1990 de petrolistul texan Jeffery Hildebrand, desfăşoară operaţiuni în Statele Unite.
 
”Acest acord propulsează Hilcorp ca al doilea mare producător şi deţinător de rezerve de petrol din Alaska, după ConocoPhillips”, a spus Rowena Gunn, analist la Wood Mackenzie.
 
Prudhoe a produs până în prezent peste 13 miliarde de barili de petrol pe zi şi se estimează că are potenţialul de a produce încă peste 2 miliard de barili. Producţia netă de petrol a BP în Alaska ar urma să atingă în acest an aproape 74.000 de barili de petrol pe zi.
 
Acordul prevede o plată iniţială de 4 miliarde de dolari către BP, iar restul de 1,6 miliarde de dolari vor fi plătite în timp.
 
Acordul are loc la câteva luni după ce BP a convenit vânzarea deţinerilor la concesiunile din Golful Suez, din Egipt, către compania Dragon Oil, din Dubai, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: