Parlamentul European a aprobat simplificarea etichetelor energetice pentru electrocasnice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzările de electrocasnice mari au scăzut cu 10% în euro,  iar în lei cu 3%

Pentru a ţine pasul cu evoluţiile în eficienţa energetică, orice viitoare reclasificare va avea loc atunci când 30% din produsele comercializate pe piaţa UE se vor afla în clasa energetică A sau atunci când 50% dintre ele se vor afla în primele două clase energetice, A şi B. Primele etichete se vor vedea în magazine cel mai devreme la finalul anului 2019.

Parlamentul European a aprobat marţi cu 535 voturi la 46 şi 79 abţineri o scală nouă de la A la G pentru eficienţa energetică a electrocasnicelor pentru a răspunde progresului tehnologic, care va înlocui sistemul A+/A++/A+++.

 „Consumatorii vor putea alege produse mai eficiente pentru a reduce consumul de energie şi costurile, iar producătorii vor fi încurajaţi să inoveze şi să investească în produse mai eficiente energetic”, au anunţat eurodeputaţii, precizând că primele etichete cu noua scală şi fără indicatoarele "+" ("A+/A++/A+++") cel mai devreme la finalul anului 2019. 

Potrivit PE, pentru a ţine pasul cu evoluţiile în eficienţa energetică, orice viitoare reclasificare va avea loc atunci când 30% din produsele comercializate pe piaţa UE se vor afla în clasa energetică A sau atunci când 50% dintre ele se vor afla în primele două clase energetice, A şi B.

Etichetele se vor afla imprimate pe produse, iar varianta online şi informaţii despre produs vor putea fi căutate şi descărcate de pe internet. Dacă vor exista actualizări ale produsului care vor afecta eficienţa energetică a unui produs deja achiziţionat, furnizorul va trebui să informeze clientul, se arată în text.

Reclamele trebuie să facă referire la clasa energetică

Pe de altă parte, rice reclamă vizuală sau orice material promoţional tehnic trebuie să facă referire la clasa de eficienţă energetica şi la scala disponibilă pe etichetă şi se vor organiza campanii de informare pentru consumatori pentru a aduce în atenţie noile versiuni ale etichetelor.

Comisia trebuie să creeze o bază de date cu produse care să cuprindă o parte tehnică pentru ca autorităţile naţionale să monitorizeze respectarea prevederilor legale şi un portal online pentru public, pentru a sprijini autorităţile de supraveghere a pieţei şi a oferi clienţilor informaţii suplimentare despre produse. Aceasta va elabora şi reguli de aplicare în ceea ce priveşte bunele practici pentru testarea produselor şi schimbul de informaţii.

„Cetăţenii vor avea un sistem clar, inteligent, digital. Datorită accesibilităţii datelor, cetăţenii vor putea compara produsele pe baza obiceiurilor lor şi cumpăra . Aplicaţiile inteligente sunt noul pas în eficienţa energetică, măsurând cât şi când putem utiliza. Mă aştept din partea Comisiei să îşi ţină promisiunea de a oferi europenilor un mecanism de compensare dincolo de cei 2 ani de garanţie pentru produse”, a declarat raportorul PE Dario Tamburrano (EFDD, IT)

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite