Oracolul din Omaha investeşte 2,5 miliarde de dolari în cel mai mare proiect de energie solară din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Warren Buffett a început anul trecut să investească masiv în energia solară FOTO Reuters
Warren Buffett a început anul trecut să investească masiv în energia solară FOTO Reuters

MidAmerican Energy Holdings, deţinută de miliardarul american Warren Buffett, supranumit şi Oracolul din Omaha, va investi 2,5 miliarde de dolari în două ferme de panouri fotovoltaice din California, care vor constitui cel mai mare proiect de energie solară din lume, potrivit Bloomberg.

MidAmerican a preluat de la SunPower Corp., controlată de grupul francez Total, două proiecte situate în zona Los Angeles, cu o capacitate de 579 MW. Fiecare reactor al centralei nucleare de la Cernavodă are o putere instalată de aproximativ 700 MW.

În schimbul proiectului şi al lucrărilor de construcţie, care vor fi realizate de SunPower în următorii trei ani, Buffet va plăti  între 2 miliarde dolari şi 2,5 miliarde de dolari. Tot SunPower, fostul proprietar, va opera fermele şi va efectua lucrările de mentenanţă în baza unor contracte multianuale.

Buffett a început anul trecut să crească investiţiile în energie solară, cea mai importantă achiziţie a sa în domeniu fiind tot o fermă din California, de 550 MW, pentru care a plătit 2,4 miliarde dolari.

Directorul financiar executiv al MidAmerican Energy, Patrick Goodman, a declarat în luna noiembrie că grupul mizează pe investiţii în energie regenerabilă pe fondul preţurilor ridicate la care sunt evaluate companiile de utilităţi.

California este cea mai mare piaţă de energie solară din Statele Unite. SunPower este controlată de grupul francez Total, care deţine 66% din acţiunile companiei americane, şi are o valoare de piaţă de 732 de milioane de dolari, potrivit datelor Bloomberg.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite