OPEC a convenit reducerea producţiei prima oară în opt ani; preţul petrolului a urcat cu peste 5%

OPEC a convenit reducerea producţiei prima oară în opt ani; preţul petrolului a urcat cu peste 5%

Acordul marchează o nouă fază a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Iran, care s-au confruntat în privinţa politicii în domeniul petrolului din 2014 şi care susţin tabere opuse în conflictele din Siria şi Yemen

Statele membre ale OPEC au convenit prima reducere a producţiei de petrol din ultimii opt ani, cu 750.000 de barili pe zi raportat la nivelul din august, luând prin surprindere traderii, iar preţul petrolului a urcat în urma informaţiei cu peste 5%, transmite Bloomberg.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miniştrii statelor membre ale OPEC au decis limitarea producţiei de petrol la 32,5-33 milioane de barili pe zi.
 
Acordul va avea efecte dincolo de statele din OPEC şi va îmbunătăţi perspectivele industriei energiei, de la giganţi precum Exxon Mobil la companii mai mici din SUA care exploatează zăcăminte de şist. Totodată, acordul va avantaja economii bogate în petrol, cum sunt Rusia şi Arabia Saudită.
 
Pentru consumatori, acordul va însemna însă preţuri mai mari ale carburanţilor.
 
Acordul a fost posibil întrucât Iranul va fi exceptat de la plafonarea producţiei, aceasta fiind o concesie majoră din partea Arabiei Saudite, cel mai mare producător din cadrul OPEC.
 
Totuşi, rămân de stabilit multe detalii, iar organizaţia nu va decide ţintele de producţie pentru fiecare ţară înainte de reuniunea OPEC de la sfârşitul lunii noiembrie.
 
Acordul marchează o nouă fază a relaţiilor dintre Arabia Saudită şi Iran, care s-au confruntat în privinţa politicii în domeniul petrolului din 2014 şi care susţin tabere opuse în conflictele din Siria şi Yemen.
 
Astfel, acordul arată că autorităţile de la Riad şi Teheran, cu mediere din partea Rusiei, Algeriei şi Qatarului, au putut să depăşească diferenţele care au dus la eşuarea unei alte propuneri de plafonare a producţiei, în acest an.
 
Preţul petrolului Brent a crescut cu până la 6,5%, la 48,96 dolari pe baril, la bursa din Londra.
 
Acţiunile Exxon, cea mai mare companie listată la bursă din lume, au urcat cu 4,4%, cel mai mare avans consemnat într-o singură zi după luna februarie.
 
În afară de stabilirea internă a detaliilor acordului, OPEC mai are sarcina să convingă şi producători din afara organizaţiei, inclusiv Rusia, să plafoneze producţia.
 
Rusia a înregistrat în septembrie un nou record post-sovietic al producţiei, de 11,1 milioane de barili de petrol pe zi, în creştere cu 400.000 de barili faţă de augsut, potrivit estimărilor iniţiale.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările