Oficial de la Casa Albă: G7 le va cere miniştrilor să lucreze de urgenţă la elaborarea unei plafonări a preţului petrolului rusesc

Oficial de la Casa Albă: G7 le va cere miniştrilor să lucreze de urgenţă la elaborarea unei plafonări a preţului petrolului rusesc

Foto: Arhivă Adevărul

Liderii G7, reuniţi într-un summit în Germania, urmează să lanseze acţiuni în vederea implemenătrii unui mecansim de plafonare a preţului petrolului rusesc, cu scopul a lovi astfel o importantă sursă de venit a Moscovei, anunţă un oficial de la Casa Albă, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

G7 „le va cere miniştrlor să lucreze de urgenţă la elaborarea unei plafonări a preţului petrolului, consultând ţări terţe şi sectorul privat, cu scopul de a implementa o astfel de plafonare”, a dat asigurări acest oficial, cu câteva ore înainte de încheierea summitului, transmite News.ro.
 
Comunicatul final al reuniunii, care se desfăşoară în sudul Germaniei, urmează să includă un acord - de principiu - privind crearea acestui mecanism - fără precedent şi complex - care să împiedice Rusia să-şi vândă petrolul peste un anumit preţ.
 
Ajungerea la un consens în acest subiect ar fi „un pas înainte destul de spectaculos” şi „unul dintre rezultatele cele mai semnificative” ale G7, aprecia luni principalul consilier diplomatic al preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan.
 
El a recunoscut însă dificultatea tehnică a unui astfel de proiect.
 
„Nu este un lucru pe care să-l scoatem din sertar ca şi cum ar fi o metodă deja testată şi aprobată. Acesta este un concept nou”, sublinia el.
 
Această complexitate este subliniată, de asemenea, de către specialişti din sectorul energetic.
 
Sectorul privat - mai ales profesioniştii din sectoarele asigurărilor şi transportului - urmează să fie implicaţi în acest mecanism.
 
Problema dacă şi cum să fie sancţionate hidrocarburile ruse este - de lansarea invaziei Ucrainei de către Vladimir Putin - una dintre cele mai spinoase ale Occidentului, în contextul în care tarifele energiei au crescut vertiginos şi afectează puterea de cumpărare a gopsodăriilor.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările