OECD: SUA şi Germania vor reduce turaţia în acest an mai mult decât se anticipa

OECD: SUA şi Germania vor reduce turaţia în acest an mai mult decât se anticipa

OECD reduce prognoza de creştere pentru marile economii ale lumii în acest an

OECD a redus prognoza pentru creşterea economiei globale, susţinând că Germania, SUA şi Brazilia sunt în pierdere de viteză şi atrage atenţia asupra riscului de recesiune pentru alte economii emergente importante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avansul PIB-ului la nivel global va fi în 2016 de 3%, acelaşi ca în 2015, cu 0,3 puncte procentuale mai mic decât estimarea făcută în noiembrie, a comunicat joi Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, OECD.

„Riscul de instabilitate financiară este substanţial. Unele pieţe emergente sunt vulnerabile în special la schimbări bruşte ale cursului de schimb şi efectul asupra datoriei interne”, se arată în raportul OECD.

Pieţele de valori mobiliare din întreaga lume au scăzut în acest an, influenţate de îngrijorarea privind frânarea economiei chineze şi ieftinirea petrolului care ar putea antrena o încetinire a expansiunii economiei globale.

Indicele MSCI al pieţelor emergente a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii doi ani pe fondul scăderii preţului petrolului sub 30 de dolari pe baril, premieră a ultimului deceniu.

Creşterea economiei chineze este estimată la 6,5% pentru acest an şi 6,2% în 2017.

Miniştrii de fiananţe G-20 (grupul celor mai dezvoltate state) se vor reuni sătămâna viitoare la Shanghai pentru a găsi soluţii de relansare a economiei globale. OECD le recomandă să urgenteze acordarea de stimulente fiscale pentru a amplifica eforturile de politică monetară făcute de băncile centrale.

„Un răspuns politic colectiv mai puternic este necesar pentru a întări cererea. Politica monetară nu poate să facă asta singură. Politicile fiscale sunt restrictive în unele economii mari ale lumii. Reformele structurale nu mai trebuie amânate. Toate aceste trei elemente trebuie utilizate mai activ pentru a creea o creştere mai puternică şi sustenabilă”, se arată în raportul OECD.

Dintre economiile mari, Brazilia este singura aflată deja în recesiune şi care va mai scădea cu 4% şi în 2016, după ce în 2015 a mai pierdut 3,8%.

Economiştii OECD au tăiat cu 0,5 puncte procentuale prognoza atât pentru SUA, cea mai mare economie a lumii, cât şi pentru Germania. SUA va avea o expansiune de 2% în acest an şi de 2,2% în 2017. Pentru Germania estimarea este de 1,3% respectiv 1,7%

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările