O conferinţă de afaceri organizată de Arabia Saudită a atras investiţii de 50 de miliarde de dolari, în pofida boicotului internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a anunţat marţi că o conferinţă de afaceri organizată de regat a atras angajamente de investiţii în valoare de 50 de miliarde de dolari, un succes în opinia sa, în pofida unui boicot internaţional provocat de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, transmite Reuters.

Ediţia din acest an a conferinţei Future Investment Initiative este umbrită de moartea jurnalistului saudit, un critic al prinţului, care a dispărut după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, pe 2 octombrie.

Un număr de politicieni occidentali şi de lideri de afaceri la nivel global au renunţat să mai participe la eveniment, în urma cazului Khashoggi.

Iniţial, Riad-ul a negat orice implicare, dar sâmbătă a anunţat că jurnalistul a murit în timpul unei lupte în consulat. Ulterior, un oficial saudit a spus că acesta a murit sufocat.

Guvernul saudit a anunţat marţi că cei vinovaţi de moartea lui Khashoggi şi cei care nu şi-au făcut datoria vor fi făcuţi responsabili.

Prinţul Mohammed a sosit târziu la conferinţă, după ce a participat la o întâlnire la care regele i-a primit pe membri ai familiei Khashoggi, inclusiv pe fiul acestuia, Salah.

Mulţi dintre cei peste 2.000 de participanţi la conferinţa de afaceri l-au aplaudat pe prinţ, care este conducătorul de facto al ţării şi arhitectul unui plan de reforme care au rolul să diversifice economia. Prinţul va participa şi miercuri la o dezbatere.

Evenimentul este organizat la hotelul Ritz-Carlton, unde prinţi, oameni de afaceri şi oficiali au fost reţinuţi la sfârşitul conferinţei de anul trecut, în cadrul unei campanii anti-corupţie. Prinţul miliardar saudit Alwaleed bin Talal a fost printre cei reţinuţi anul trecut, dar anul acesta a apărut alături de prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a condus campania anti-corupţie.

Ministrul Energiei, Khalid al-Falih, a afirmat la conferinţă că ţara trece ”printr-un fel de criză”, dar că va continua reformele economice.

Directorul general al gigantului petrolier Aramco a spus că guvernul rămâne dedicat să listeze parţial compania, dar că momentul va depinde de condiţiile din piaţă şi de alţi factori.

Sute de bancheri şi directori de companii participă la conferinţa Future Investment Initiative dar, în timp ce ediţia de anul trecut a atras elita afacerilor globale, evenimentul din acest an a fost marcat de numeroase retrageri.

Mulţi investitori străini consideră că există riscul ca moartea lui Khashoggi să dăuneze legăturilor Riadului cu guvernele occidentale. Indicele bursier saudit a scăzut cu 1,3% la sfârşitul tranzacţiilor de marţi.

Între oficialii care s-au retras de la conferinţă se numără secretarul Trezoreriei SUA Steven Mnuchin şi miniştri din Marea Britanie şi Franţa, alături de şefi de companii de la firme financiare precum JP Morgan Chase şi HSBC şi directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite