Microsoft a testat săptămâna de lucru de 4 zile. Rezultatul? Productivitatea a explodat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
microsoft

Microsoft Japonia a derulat un experiment în care le-a spus angajaţilor să vină la lucru doar patru zile pe săptămână şi a concluzionat că măsură are un rezultat suprinzător asupra angajaţilor, scrie CNBC.

Gigantul tech a înregistrat o creştere de aproape 40% a nivelurilor de productivitate a angajaţilor, după ce a redus numărul de ore de lucru. Măsura este parte a unui proiect care vizează un echilibru mai sănătos între viaţa personală şi cea profesională.

Experimentul a avut loc în luna august a acestui an, când uşile birourilor Microsoft au fost închise vinerea, astfel că angajaţii au beneficiat de un weekend de trei zile, pentru o lună întreagă.

Pe durata acestei perioade, productivitatea companiei a crescut, ca vânzări pe angajat, cu 39,9% comparativ cu august 2018. Majorarea a fost determinată, de asemenea, şi de faptul că şedinţele au fost scurtate la 30 de minute, crescând numărul conferinţelor la distanţă, susţine Microsoft.

De asemenea, costurile firmei au scăzut, fiind folosită cu 23,1% mai puţină electricitate şi fiind printate cu 58,7% mai puţine pagini, în această perioadă.

Experimentul, care a încorporat de asemenea şi dezvoltarea personală şi programe de bunăstare a familiei, a primit un răspuns pozitiv din partea angajaţilor, 92,1% din aceştia spunând că le place săptămâna de lucru de patru zile.

Microsoft Japan susţine că plănuieşte să deruleze o provocare similară pentru viaţa profesională în această iarnă, având drept scop încurajarea muncii mai flexibile.

Ideea unei săptămâni de lucru de patru zile a câştigat atenţie şi simpatie, pe măsură ce susţinătorii ei subliniază beneficiile posibile pentru reducerea stresului şi prevenirea muncii suplimentare.

În 2018, o firmă din Noua Zeelandă a transmis că experimentul de două luni în care a declarat săptămâna de muncă de patru zile a fost un succes în îmbunătăţirea echilibrului muncă-viaţă.

Impactul surmenajului se resimte acut în Japonia, o ţară cunoscută că are unele dintre cele mai lungi ore de lucru din lume. Potrivit unui studiu guvernamental din 2016, aproape un sfert din companiile japoneze solicită angajaţilor să lucreze peste 80 de ore pe săptămână. Japonia şi-a inventat chiar propriul termen pentru această cultură extremă, „karoshi”, care se traduce prin „moarte prin suprasolicitare”.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite