McDonald's iese din Rusia şi îşi vinde toate activele. Compania are 850 de restaurante şi 62.000 de angajaţi

McDonald's iese din Rusia şi îşi vinde toate activele. Compania are 850 de restaurante şi 62.000 de angajaţi

Foto Shutterstock

Gigantul american McDonald's, care şi-a închis restaurantele în Rusia la începutul lui martie, anunţă luni că se retrage din Rusia şi îşi vinde toate activele, din cauza invaziei ruse a Ucrainei, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Suntem angajaţi faţă de comunitatea noastră internţaională şi trebuie să rămânem inflexibili în privinţa valorilor noastre”, anunţă într-un comunicat CEO-ul Chris Kempczinski.
 
”Respectarea valorilor noastre înseamnă că nu mai putem menţine «Arches» (logoul McDonald's) în Rusia”, subliniază el.
 
„Aceasta este o problemă complicată, fără precedent şi cu consecinţe profunde”, a scris Chris Kempczinski, directorul executiv al McDonald’s, într-un mesaj către francize, angajaţi şi furnizori, scrie The New York Times.
 
El a adăugat: „Unii ar putea argumenta că asigurarea accesului la alimente şi continuarea angajării a zeci de mii de cetăţeni obişnuiţi este cu siguranţă lucrul corect de făcut. Dar este imposibil să ignorăm criza umanitară cauzată de războiul din Ucraina. Şi este imposibil să ne imaginăm „Arcurile de Aur” (cele care compun litera M din logo - n. red.) reprezentând aceeaşi speranţă şi promisiune care ne-au determinat să intrăm pe piaţa rusă acum 32 de ani.”
 
McDonald’s a dat asigurări că angajaţii săi din Rusia vor fi plătiţi în continuare până la încheierea oricărei tranzacţii şi că va cere potenţialilor cumpărători să păstreze angajaţii.
 
McDonald’s a declarat că se aşteaptă să înregistreze un impact asupra câştigurilor între 1,2 şi 1,4 miliarde de dolari din cauza părăsirii Rusiei.
 
Restaurantele sale din Ucraina sunt închise, dar compania a spus că continuă să plătească salariile întregi pentru angajaţii săi de acolo.
 
McDonald’s are peste 39.000 de locaţii în peste 100 de ţări. Majoritatea sunt deţinute de francizaţi – doar aproximativ 5% sunt deţinute şi operate de companie.
 
McDonald’s a declarat că ieşirea din Rusia nu va schimba prognoza companiei de a adăuga un număr net de 1.300 de restaurante în acest an, ceea ce va contribui cu aproximativ 1,5% la creşterea vânzărilor la nivel de companie.
 
Luna trecută, McDonald’s a raportat că a câştigat 1,1 miliarde de dolari în primul trimestru, în scădere faţă de peste 1,5 miliarde de dolari cu un an mai devreme. Veniturile au fost de aproape 5,7 miliarde de dolari.
 
Primul McDonald’s din Rusia s-a deschis în mijlocul Moscovei în urmă cu mai bine de trei decenii, la scurt timp după căderea Zidului Berlinului. A fost un simbol puternic al relaxării tensiunilor din Războiul Rece dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică.
 
McDonald’s a fost primul restaurant fast-food american care s-a deschis în Uniunea Sovietică, care s-a prăbuşit în 1991. 
 
În prezent, McDonald's deţine 850 de restaurante şi 62.000 de angajaţi în Federaţia Rusă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările