Măsuri anticriză în Bulgaria: Creşterea pensiilor, eliminarea TVA la pâine şi subvenţii pentru carburanţi

Măsuri anticriză în Bulgaria: Creşterea pensiilor, eliminarea TVA la pâine şi subvenţii pentru carburanţi

Guvernul bulgar a anunţat miercuri un pachet de măsuri anticriză, destinat să protejeze companiile şi consumatorii cu venituri reduse de creşterea preţurilor la energie şi alimente, ca urmare a războiului din Ucraina, a declarat premierul bulgar Kiril Petkov, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pachetul convenit de coaliţia la putere prevede stimulente în valoare de două miliarde de leva (1,1 miliarde de dolari), variind de la eliminarea TVA la pâine, subvenţii la carburanţi, majorarea pensiilor şi reduceri de taxe pentru familiile tinere, potrivit Agerpres.
 
Noul pachet se adaugă altor măsuri adoptate deja care au păstrat neschimbate preţurile la energie electrică pentru gospodării, începând din luna iulie a anului trecut, precum şi despăgubiri acordate companiilor pentru costurile ridicate cu energia.
 
"Măsurile sunt o oportunitate pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili, care sunt în cel mai mare pericol de pe urma impactului inflaţiei şi au un accent specific pe combustibili şi energie", a declarat premierul Kiril Petkov jurnaliştilor. "Pachetul garantează că standardul de viaţă pentru toţi cetăţenii bulgari va fi menţinut", a adăugat Petkov.
 
Conform planului dezvăluit miercuri, începând cu data de 1 iulie, pensiile de stat vor fi majorate, în medie, cu 20%, Taxa pe Valoarea Adăugată la pâine va fi eliminată timp de 12 luni, TVA-ul la încălzire şi gaze naturale pentru gospodării va fi de 9% timp de un an. De asemenea, guvernul de la Sofia va oferi o reducere de 0,25 de leva pentru litrul pentru benzină, motorină, GPL şi metan, începând din iulie şi până la finele anului.
 
Autorităţile de la Sofia estimează că noul pachet de măsuri nu va majora ţinta de deficit bugetar, de 4% din PIB pentru acest an şi va fi finanţat prin creşterea veniturilor din taxe. O sursă de finanţare va fi taxarea profiturilor excesive înregistrate de firmele din energie ca urmare a majorării preţurilor la petrol şi gaze. Calculele exacte vor fi făcute cu ocazia rectificării bugetului de stat în luna iulie, a spus ministrul bulgar al Finanţelor, Assen Vassilev. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările