Marile companii europene s-au pregătit pentru vremuri grele şi au acumulat rezerve de 475 de miliarde de dolari. Care este reversul medaliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marile companii europene au acumulat rezerve de 475 de miliarde de dolari, de peste trei ori mai mult decât deţineau în urmă cu 10 ani, pregătindu-se astfel pentru cea de-a doua rundă de recesiune din ultimii patru ani. Economisirea banilor poate deveni însă un dezavantaj pe termen lung.

Cu rezerve atât de mari, marile companii europene riscă să-şi piardă competitivitatea în raport cu rivalii din Statele Unite, care ar putea obţine un avantaj prin achiziţii şi investiţii oportune, arată o analiză a Bloomberg, citată de Mediafax. 

Rezervele cash deţinute de 265 de companii din componenţa indicelui Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene totalizau 475 de miiliarde de dolari la finele anului trecut. Grupul analizat include marile companii europene care au raportat deja rezultatele financiare pe 2012, cu excepţia băncilor şi companiilor de asigurări.

În 2002, aceleaşi companii deţineau rezerve de numai 136 de miliarde de dolari, iar sumele raportate pentru finele lui 2012 sunt cu 14% mai ridicate decât la sfârşitul lui 2011, situaţie care subliniază că marile corporaţii din Europa au pus bani deoparte pentru vremuri grele.

Printre companiile din Europa care deţin rezerve de numerar mai mari de 10 miliarde de dolari se numără Siemens (Germania), Vodafone (Marea Britanie) şi Total (Franţa), notează Bloomberg.

"Multe companii europene adoptă o viziune conservatoare în privinţa structurii de capital şi menţin deţineri semnificative de bani cash. Li se pare dificilă anticiparea impactului combinat al şomajului ridicat, taxelor mai mari, cheltuielilor publice mai mici şi declinului cererii din partea consumatorilor", a declarat Francois-Xavier de Mallmann, şeful departamentului de investment banking în cadrul Goldman Sachs, Londra.

Potrivit ultimei prognoze a Comisiei Europene, zona euro va înregistra doi ani consecutivi de scădere a Produsului Intern Brut pentru prima dată de la adoptarea monedei unice.

Companiile din Europa de Vest au anunţat de la începutul acestui an achiziţii în valoare totală de 50 de miliarde de dolari, aproximativ jumătate din valoarea tranzacţiilor din acelaşi moment al lui 2012. În Statele Unite, achiziţiile anunţate până acum totalizează 184 de miliarde de dolari, aproape dublu faţă de nivelul înregistrat în urmă cu 12 luni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite