Marile bănci din zona euro ascund o parte din activele riscante

Marile bănci din zona euro ascund o parte din activele riscante

Marile bănci din zona euro au subraportat activele lor riscante cu 275 miliarde de euro folosind propriile lor modele de cuantificare a posibilelor pierderi, se arată într-un raport publicat luni de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

De la criza financiară globală din 2008, autorităţile de reglementare din întreaga lume au găsit cusururi modelelor interne folosite de marile bănci pentru a calcula gradul de risc din bilanţ şi de cât capital au nevoie.
 
Conform analizei ţintite a modelelor interne (targeted review of internal models - TRIM), realizată de BCE în perioada 2016-2021, principalele bănci din zona euro au subraportat activele lor riscante cu 275 miliarde de euro, sau 12%, de exemplu prin subestimarea pierderilor în cazurile în care cei care au luat împrumuturi dau faliment. Subraportarea a dus la scăderea raportului dintre capitalul acelor bănci şi activele lor riscante cu 70 de puncte de bază, în medie.
 
"Băncile urmează să corecteze deficienţele şi să îndeplinească cerinţele integral", a afirmat Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE.
 
De asemenea, consideră BCE, sunt necesare "îmbunătăţiri suplimentare" în unele domenii, de exemplu, în cazul probabilităţii de neplată, băncile trebuie să se asigure că nu îşi asumă riscuri excesive. În plus, modelul în care sunt evaluaţi cei care au luat împrumuturi "trebuie amendat sau adaptat", apreciază instituţia cu sediul la Frankfurt.
 
Analiza ţintită a modelelor interne a fost realizată de BCE în rândul a 65 de mari bănci din zona euro. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările