Livrările de avioane ale Airbus au crescut cu 25% în perioada ianuarie-aprilie, în termeni anuali

Livrările de avioane ale Airbus au crescut cu 25% în perioada ianuarie-aprilie, în termeni anuali

Foto Shutterstock

Airbus a livrat 45 de avioane în aprilie, iar în intervalul ianuarie-aprilie 170, totalul reprezentând o creştere de 25% comparativ cu primele patru luni ale anului 2020, când producătorii de aeronave au fost afectaţi puternic de şocul provocat de pandemia de Covid-19, transmite Reuters.

Livrările din aprilie au fost de trei ori mai mari faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar au scăzut de la 72 de avioane în martie, potrivit datelor companiei.

Pieţele interne din SUA şi China au înregistrat o creştere a călătoriilor, pe măsura creşterii numărului de vaccinări, în timp ce Marea Britanie a anunţat vineri că va permite, cu precauţie, o reluare a traficului internaţional.

În schimb, criza umanitară din India, provocată de creşterea numărului de infecţii cu noul coronavirus, a provocat o prăbuşire a călătoriilor aeriene pe o piaţă majoră a Airbus, chiar dacă unele livrări au continuat.

Airbus intenţionează să crească producţia de avioane destinate curselor pe distanţe medii, î n trimestrul al treilea.

Grupul american Boeing a anunţat că a livrat 77 de avioane în primul trimestru şi că a atras 282 de comenzi noi, sau 69 după anulări.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările