Listarea Alibaba a devenit cea mai mare din istorie: gigantul a strâns 25 de miliarde de dolari pe bursa de la New York

Listarea Alibaba a devenit cea mai mare din istorie: gigantul a strâns 25 de miliarde de dolari pe bursa de la New York

Alibaba este mai mare decât Amazon şi Ebay adunate împreună

Oferta publică iniţială a Alibaba Group Holding Ltd a devenit cea mai mare din istorie, ajungând la 25 miliarde de dolari, după ce băncile care derulau oferta şi-au exercitat opţiunea de majorare a tranzacţiei cu 15%, în urma cererii solide, scrie Bloomberg.


Grupurile financiare care au intermediat tranzacţia sunt: Credit Suisse Group, Deutsche Bank, Goldman Sachs Group, JPMorgan Chase & Co, Morgan Stanley şi Citigroup.
Vineri, la debutul listării Alibaba la bursa de la New York, acţiunile gigantului au urcat cu 38%. Spre comparaţie, Facebook a strâns la listarea companiei, în 2012, suma de 16 miliarde de dolari, iar preţul acţiunilor a scăzut pe bursă cu 50% în câteva luni.
 

În faţa Amazon, eBay sau IBM

 
Pe baza preţului acţiunilor Alibaba la închiderea şedinţei de vineri a bursei de la New York, capitalizarea companiei chineze se ridică acum la 231 miliarde de dolari, depăşind societăţile americane Amazon şi eBay luate împreună. Amazon are o capitalizare bursieră de 153 de miliarde de dolari, Ebay de 65 de miliarde de dolari, IBM – 197 de miliarde de dolari, Alibaba fiind numai în spatele Microsoft – cu 391 de miliarde de dolari, Google – cu 406 miliarde de dolari şi Apple – 604 miliarde.
 
Alibaba realizează 80% din totalul vânzărilor online din China şi efectuează mai multe tranzacţii decât realizează împreună Amazon şi eBay. Mai mult, Compania a înregistrat un profit de aproape două miliarde de dolari în perioada aprilie-iunie 2014, în timp ce vânzările au urcat cu 46%, la 2,54 miliarde de dolari.
 

Softbank şi Yahoo!, cei mai mari acţionari

 
Compania a fost înfiinţată în urmă cu 15 ani de un fost profesor, Jack Ma, care vrea să utilizeze banii obţinuţi în urma listării pentru extinderea activităţii firmei în SUA şi pe alte pieţe.
La valorile actuale, cel mai mare acţionar al gigantului Alibaba este operatorul telecom japonez Softbank – a cărui participaţie valorează 74,9 miliarde de dolari, Yahoo! deţine o participaţie de 37,7 miliarde de dolari, iar co-fondatorii Jack Ma şi Joseph Tsai deţin pachete în valoare de 18,2 miliarde de dolari, respectiv 7,4 miliarde de dolari.

Mai puteţi citi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările