Iordania semnează un contract de 10 miliarde de dolari cu Rosatom pentru o centrală nucleară cu tehnologie rusească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul rus Dmitri Medvedev (stânga) şi şeful Rosatom, Serghei Kiriyenko (dreapta)
Premierul rus Dmitri Medvedev (stânga) şi şeful Rosatom, Serghei Kiriyenko (dreapta)

Conglomeratul rus Rosatom, care controlează întreaga industrie nucleară din Rusia, a semnat un contract pentru construirea unei centrale nucleare cu două reactoare în Iordania, în valoare de 10 miliarde de dolari.

Unitatea va fi realizată la Amra, în nordul ţării, şi trebuie să fie gata până în 2022, potrivit The Moscow Times.

În total, aceasta va avea o capacitate instalată de 2.000 MW.

Iordania importă aproape 98% din necesarul său de produse petroliere şi ţiţei şi se chinuie să acopere necesarul de electricitate al ţării, care creşte cu 7% anual, datorită creşterii populaţiei şi a expansiunii industriale.

Statul arab speră că energia nucleară să acopere 40% din capacitatea sa de generare a electricităţii.

Rusia va acoperi 49% din costurile proiectului, iar Iordania restul de 51%.

Rosatom a semnat în ultima vreme o multitudine de contracte pentru reactoare. Pe lângă contractul de 10 miliarde de dolari semnat anul trecut cu Ungaria, pentru construirea unei centrale la Paks, a mai semnat şi o înţelegere pentru construirea a opt reactoare nucleare în Africa de Sud.

Luna trecută, în timpul vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin la Cairo, Rusia şi Egiptul au semnat un memorandum de înţelegere pentru construirea unei centrale nucleare în ţara faraonilor.

În fine, Rosatom speră şi la o extindere a centralei de la Busher, din Iran.

Programul de investiţii al Rosatom, finanţat de la bugetul de stat al Rusiei, permite gigantului să cheltuie anual 300-350 de miliarde de dolari pentru construirea de unităţi nucleare în Rusia sau străinătate. Totuşi, industria nucleară are probleme la nivel mondial, după dezastrul de la Fukushima, din anul 2011.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/rosatom" target="_blank">View the story "rosatom" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite