Indiferent cine va câştiga războiul preţurilor, un nou şoc petrolier nu poate fi evitat

Înlocuirea pompei de benizină cu  priza electrică este mai aproape de noi decât ne-am aştepta

Lupta pentru cotele de piaţă între marii producători de petrol este un pur război financiar. Câştigătorii nu se vor bucura însă prea mult, din cauza scăderii accentuate a cererii pe termen mediu şi lung.

În timp ce există miliarde de motive pentru reducerea producţiei de petrol, iar fiecare producător constată scăderea rapidă a veniturilor, unele state se descurcă mai bine decât altele. Dar numărul mare de variabile face ca finalul să fie greu de anticipat, se arată într-un editorial publicat pe OilPrice.com

Costurile de producţie şi limita profitabilităţii pe care le invocă de obicei analiştii, reduce totul la o imagine schematică, în alb şi negru, când în realitate totul este nuanţat şi aflat în mişcare. Majoritatea prognozelor iau în calcul un prag de rentabilitate al preţului de vânzare, care au dus la concluzii eronate.

Preţul limită al profitabilităţii, sau pragul de rentabilitate, este dificil de stabilit, pentru simplul motiv că fluctuează. Guvernele OPEC taie bugetele, reduc ajutoarele sociale, amână proiectele costisitoare de investiţii pentru a scădea pragul, preţul, de la care este rentabilită exploatarea petrolului.

Reducerea drastică a costurilor

Producătorii independenţi taie la sânge cheltuielile şi amână dezvoltarea de noi zăcăminte pentru a avea un preţ limită la care rămân în viaţă cât mai mult timp. Astfel că preţul minim al profitabilităţii este neconcludent.

Arabia Saudită şi Kuweit se bucură de unele dintre cele mai mici preţuri de producţie din lume, 10 respectiv 8,5 dolari pe baril, conform calculelor Rystad Energy. Producţia costă în Emiratele Arabe Unite în jur de 12 dolari pe baril, la fel ca în Iran.

Dar acestea sunt costurile de la gura sondei, plus transportul pe conducte. Companiile deţinute de stat au mult mai multe responsabilităţi decât să producă pur şi simplu petrol. Ele susţin programele generoase ale guvernelor, ceea ce înseamnă că pragul de rentabilitate (breakeven) trebuie să includă obligatoriu costurile obligaţiilor sociale.

Statele producătoare se bat pe cote de piaţă

Este dificil de spus care este pragul de rentabilitate pentru Arabia Saudită, de exemplu, pentru că trebuie luat în calcul pe de o parte finanţarea imenselor cheltuieli ale Casei regale, numărul imens de programe sociale, pornind de la educaţie până la subvenţiile pentru utilităţi şi programele de investiţii în infrastructură. Iar Arabia Saudită este monoindustrială, petrolul contând cu 90% din venituri.

Compania de consultanţă Quartz spune că dacă se adaugă aceste cheltuieli, profitabilitatea exploatării petrolului în Erabia Saudită este de 86 de dolari pe baril. Sub această valoare se pierde, iar cheltuielile trebuie reduse.

Pragul de rentabilitate nu este fix

Producătorii de petrol de şist din SUA, au preţuri de cost mai mari, însă nu au obligaţii pentru finanţarea programelor sociale. Pragul de rentabilitate fluctuează foarte mult printre producătorii din SUA. O parte dintre ei sunt profitabili şi la 30 dolari pe baril, în timp ce alţii au nevoie să vândă cu 58 dolari barilul pentru a-şi acoperi cheltuielile de exploatare. Media se estimează a fi în jur de 38 de dolari.

În plus, majoritatea producţiei din SUA este asigurată la fluctuaţiile de preţ prin hedging. În ciuda costurilor mai ridicate, saudiţii se pare că au greşit calculele crezând că pot să-i elimine rapid pe americani de pe piaţă.

Până în prezent „nu sunt semnale că operatori semnificativi de petrol de şist şi-ar fi oprit prodcuţia din motive economice“, se arată într-o notă a companiei de consultanţă Wood Mackenzie. „Datorită costurilor mari pentru repornirea instalaţiilor de extracţie, mulţi producători evită să oprească activitatea în speranţa unei reveniri a preţului“, se explică în notă.

Maşinile electrice schimbă regulile jocului

Toate statele exporatoare de petrol sunt afectate într-o măsură mai mare sau mai mică. Dintre acestea cele mai mari pierderi le înregistrează Venzuela, care este practic în genunchi.

Dar chiar la 30 de dolari pe baril, sunt puţine şanse ca războiul rece al petrolului să înceteze prea curând.

Însă ceea ce ar putea să producă un nou şoc petrolier, fără a mai fi şanse ca preţul să se mai redreseze o perioadă îndelungată este revoluţia din transporturi.

Este timpul ca investitorii să ia mult mai în serios automobilele electrice. Peste doi ani, Tesla, Chevrolet şi Nissan au anunţat că vor comercializa maşini electrice cu autonomie de peste 400 km la preţul de 30.000 de dolari, ceea ce le face competitive cu modelele clasice.

Toţi marii producători mizează în prezent pe tracţiunea electrică. Ford, Volkswagen, Nissan şi BMW investesc miliarde de euro în cercetare şi dezvoltare. Apple şi Google fac acelaşi lucru pentru a dezvolta generaţia viitoare de automobile care se vor încarca la priză.

Iar producătorii de petrol nu consideră că schimbarea se va produce prea curând. OPEC a scris în ultimul său raport că pentru 2014 se aşteaptă ca doar 1% din piaţa auto să fie reprezentată de maşini electrice. Exxon mizează pe aceeaşi evoluţie lentă.

Prăbuşirea cotaţiilor petroliere începută în 2014 este provocată de supraoferta de pe piaţă, care este inundată cu două milioane de barili pe zi peste cerere. Întrebarea care se pune este când vânzările de autovehicule electrice vor determina o reducere a consumului, deci a cererii cu aceeaşi cantitate de două milioane de barili pe zi?

Cererea de petrol va scădea puternic

Vânzările de maşini electrice sunt nesemnificative în prezent. Încă sunt departe de a concura motorizările clasice. Bloomberg atrage atenţia că lucrurile se pot schimba brusc.

Analizând cum s-au impus pe piaţă noutăţile, pornind de la televizoare, calculatoare şi telefonia mobilă, toate au urmat acelaşi model, o curbă sub forma literei S. Prima parte lentă, urmată de o creştere exponenţială, pentru ca ulterior să reintre pe un trend liniar.

Chiar dacă anul trecut, preţul benzinei a fost extrem de scăzut, vânzările de automobile electrice au crescut cu 60% la nivel global. Dacă vor continua în acelaşi ritm, scăderea cererii de petrol va ajunge la pragul de două milioane de barili pe zi în 2023, mult mai repede decât se anticipa.

Într-adevăr este foarte dificil să se anticipeze evoluţia viitoere, mai ales că totul depinde de introducerea de inovaţii tehnice şi de noi descoperiri în domeniu.

Însă acestea ar produce o criză cât se poate de reală industriei energetice cum o ştim azi. În plus şi o schimbare a geopoliticii şi a echilibrelor economice regionale. Totul,  mult mai repede decât ne putem imagina în prezent.