Guvernul Germaniei vrea să atragă producătorii de cipuri cu un ajutor de stat de 14 miliarde de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOOTO Shutterstock
FOOTO Shutterstock

Guvernul Germaniei vrea să atragă producătorii de cipuri cu un ajutor de stat de 14 miliarde de euro, a declarat joi ministrul Economiei Robert Habeck, care a adăugat că lipsa semiconductorilor utilizaţi în orice, de la smartphone-uri până la maşini, este o problemă mare, transmite Reuters.

Lipsa de cipuri la nivel mondial şi blocajele lanţului de aprovizionare au produs ravagii pentru producătorii de maşini, furnizorii de servicii medicale, operatorii de telecomunicaţii şi alţii.

”Sunt o mulţime de bani”, a spus Habeck la o adunare a afacerilor de familie din Hanovra.

În februarie, Comisia Europeană a stabilit planuri de a încuraja producţia de semiconductori în Uniunea Europeană, pe fondul unei creşteri puternice a cererii, cu o nouă legislaţie propusă pentru a relaxa regulile privind ajutorul de stat pentru fabricile de cipuri.

În martie, producătorul american de cipuri Intel a anunţat că a ales oraşul german Magdeburg ca locaţie pentru un nou complex imens de producţie de cipuri, de 17 miliarde de euro.

Surse guvernamentale au declarat la acea vreme că statul promova proiectul cu fonduri de miliarde de euro.

Habeck a spus că vor exista alte exemple precum Magdeburg, chiar dacă companiile din Germania vor rămâne dependente de producători din alte regiuni pentru componente precum bateriile.

”Trebuie să dezvoltăm propria noastră strategie pentru a asigura materiile prime”, a spus el.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite