Grecia şi creditorii săi au ajuns la un acord în privinţa reformelor, care să deblocheze noul ajutor financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Grupului Euro
Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Grupului Euro

Întâlnirea de luni a Miniştrilor de Finanţe ai zonei euro a rezultat într-un acord cu privire la elaborarea unor noi reforme care să garanteze acordarea celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia. Experţi internaţionali sunt aşteptaţi să evalueze tehnic situaţia ţării şi să formuleze reformele concrete pe care Atena va trebui să le urmeze, potrivit Associated Press şi Reuters.

Miniştrii de Finanţe din zona euro s-au întâlnit luni la Bruxelles pentru a evalua progresele înregistrate de guvernul de la Atena în implementarea reformelor. Aceste realizări sunt vitale pentru deblocarea celui de-al treilea program de asistenţă financiară în valoare de 86 miliarde euro care să asigure continuarea funcţionării Greciei şi achitării datoriilor suverane ale acesteia.

Evaluarea formulată de miniştrii prezenţi la întrunire este mai degrabă schematică. Aceasta nu a fost însoţită de un acord politic din cauza limitărilor impuse de lipsa unei evaluări tehnice care, la rândul său, nu a putut fi formulată din cauză că Atena nu ajunsese încă la o înţelegere cu partenerii săi internaţionali. În urma întâlnirii de ieri, această problemă a fost rezolvată şi urmează ca experţi din partea Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Centrale Europene şi Mecanismului European de Stabilitate să vină la Atena pentru formularea unei evaluări tehnice.

Reconcilierea Grupului Euro cu FMI

Acest pas este extrem de important pentru stabilirea unei referinţe comune care să faciliteze începerea discuţiilor în vederea obţinerii unui acord politic. O evaluare tehnică ar pune capăt neînţelegerii dintre zona euro şi FMI cu privire la capacităţie economiei elene. Spre exemplu, dacă Grupul Euro estimează că progresele Greciei vor susţine un excedent bugetar primar de 3,5% din Produsul Intern Brut (PIB) începând cu 2018, FMI apreciază că Atena va fi capabilă de un excedent de doar 1,5% din PIB.

Viitoarea evaluare tehnică va duce mai departe acordul schematic cu privire la necesitatea intervenţiei la nivelul pensiilor, al taxelor pe venit, dar şi al pieţei muncii. După obţinerea acesteia, acordul politic ar trebui să decurgă uşor, mai ales după acordul atins săptămâna trecută de Grupul Euro şi FMI cu privire la ţintele generale pe care Atena va trebui să le atingă. Referindu-se la discuţiile de ieri, preşedintele întâlnirii Miniştrilor de Finanţe europeni, Jeroen Dijsselbloem, a declarat: „Ceea ce am convenit acum este pe placul FMI.”

Dijsselbloem a mai anunţat şi o modificare a orientării strategice a reformelor aplicate Greciei: „Va avea loc o schimbare în pachetul politicilor, îndepărtându-ne de austeritate şi punând mai mult accent pe reforme profunde care sunt şi un element-cheie pentru FMI”.

Implementarea, în 2018

De asemenea, un oficial grec a declarat că noile reforme vor urma să fie implementate abia din 2018, anul în care expiră cel mai recent program de asistenţă financiară. El a adăugat că aceste reforme vor îndeplini criteriul de neutralitate fiscală, însemnând că vor menţine un buget echilibrat, fără ca taxele şi cheltuielile guvernamentale să afecteze pozitiv ori negativ cererea agregată.

Viitorul apropiat rezervă perioade electorale majore în Europa, ceea ce face mai dificilă acordarea ajutoarelor financiare pentru susţinerea Greciei. Cu toate acestea, zona euro nu consideră situaţia drept critică datorită faptului că Atena dispune de lichidităţi semnificative care permit un răgaz până în luna iulie, când va sosi data scadentă a unei datorii consistente, în valoare de 7,2 miliarde euro. „Chestiunea sustenabilităţii datoriei va reveni atunci când se va ajunge la un acord cu privire la întregul pachet de reforme”, a spus Dijsselbloem.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite