Goldman Sachs: Vaccinul anti-covid şi victoria lui Biden vor accelera redresarea economiei mondiale

Goldman Sachs: Vaccinul anti-covid şi victoria lui Biden vor accelera redresarea economiei mondiale

Goldman Sachs anticipează o redresare ”în formă de V” a economiei mondiale, susţinută de speranţele referitoare la un vaccin pentru Covid-19 şi de victoria lui Joe Biden în alegeri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Banca americană Goldman Sachs anticipează o redresare ”în formă de V” a economiei mondiale mai accentuată comparativ cu estimările în consens ale analiştilor, iar aceasta s-ar putea accelera datorită speranţelor legate de disponibilitatea în curând a unui vaccin pentru Covid-19 şi de victoria în alegerile prezidenţiale americane a democratului Joe Biden, transmite CNBC.
 
Acţiunile au crescut luni, la nivel global, după ce Pfizer şi BioNTech au anunţat că vaccinul lor potenţial are o eficacitate de peste 90% în prevenirea îmbolnăvirii de Covid-19, în cazul persoanelor care nu au fost infectate anterior cu noul coronavirus.
 
Preşedintele şi directorul general al grupului american Pfizer, Albert Bourla, a salutat rezultatele ca fiind ”o zi mare pentru ştiinţă şi umanitate”.
 
Ştirea a venit după victoria în alegeri a lui Joe Biden, iar ambele informaţii vor influenţa probabil estimările referitoare la creşterea economiei mondiale.
 
În raportul referitor la perspectiva economiei mondiale în 2021, publicată weekendul trecut, analiştii au subliniat că agenda de politică fiscală a democraţilor ar putea să întâmpine obstacole, având în vedere că este improbabil să deţină controlul în Senat. În pofida acestui lucru, analiştii încă anticipează implementarea unui program fiscal în valoare de 1.000 de miliarde de dolari în SUA înainte de aşteptata inaugurare a lui Biden pe 20 ianuarie.
 
Mai important pentru perspectiva de creştere, potrivit economistului şef al Goldman Sachs, Jan Hatzius, şi echipei sale, va fi noul val de infecţii cu noul coronavirus din Europa şi Statele Unite, care a făcut ca un număr de economii europene majore să ia măsuri parţiale de carantină.
 
Aceste evoluţii au determinat Goldman Sachs să îşi revizuiască în scădere estimările economice pentru trimestrul al patrulea şi primul trimestru din 2021, dar banca îşi păstrează încrederea că economia globală va depăşi estimările analiştilor intervievaţi de Bloomberg.
 
Goldman Sachs prognozează o contracţie a PIB-ului mondial de 3,9% în 2020, uşor mai bună faţă de estimarea în consens a analiştilor, de 4%, care va fi urmată de o creştere de 6% în 2021 (faţă de consensul de 5,2%) şi un avans de 4,6% în 2022 (faţă de consensul de 3,7%), existând însă riscuri de scădere.
 
FMI anticipează un declin al PIB-ului mondial de 4,4% în 2020 şi o creştere de 5,2% în 2021.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările