Goldman Sachs, acuzată ca a folosit prostituate pentru a obţine gestionarea investiţiilor unui fond creat de regimul Gaddafi în Libia

Goldman Sachs, acuzată
ca a folosit prostituate pentru a obţine gestionarea investiţiilor unui fond
creat de regimul Gaddafi în Libia

Bancherii de la Goldman Sachs ar fi plătit pentru prostituate, camere de hotel de cinci stele şi avioane private pentru a obţine dreptul de a investi din partea unui fond suveran libian de investiţii creat de regimul Gaddafi, susţin avocaţii Autorităţii Libiene de Investiţii (LIA). Instituţia cere acum despăgubiri de 1,2 miliarde de dolari după ce respectivele investiţii i-au adus pierderi semnificative, relatează „The Guardian”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dezvăluirile au fost făcute în faţa unui tribunal londonez, acolo se judecă cererea instituţiei libiene – ai cărei reprezentanţi susţin că toate investiţiile gestionate de Goldman Sachs în perioada ianuarie-aprilie 2008 i-au adus pierderi semnificative, în timp ce banca ar ieşit cu profit de 200 de milioane de dolari.

Avocaţii LIA susţin că bancherii Goldman Sachs au profitat de faptul că fondul libian era condus de persoane neexperimentate în tranzacţii financiare complexe şi au încercat să le câştige încrederea prin plătirea de prostituate, închirierea unor camere de hotel de lux şi desfăşurarea întâlnirilor de afaceri pe iahturi.

De asemenea, Goldman Sachs a oferit şi un program de intership fratelui fostului director adjunct al fondului, Mustafa Zarti, tot cu scopul de a influenţa decizia instituţiei libiene.

Firma de pe Wall Street a obţinut astfel gestionarea mai multor investiţii cu banii fondului, iar după ce pierderile înregistrate pentru fond au ieşit la iveală, un oficial libian a descris instituţia bancară drept „banca mafioţilor”.

Tranzacţiile vizate în acest caz includ companii cunoscute precum băncile Citigroup şi UniCredit, compania franceză EDF şi cea germană Allianz.

Autoritatea Libiană de Investiţii a fost creată în 2006 de regimul lui Muammar Gaddafi pentru a investi profitul creat de exportul de petrol al Libiei.

Goldman Sachs neagă acuzaţiile instituţiei libiene, punând în schimb eşecurile investiţiilor cu bani libieni pe seama crizei financiare începute în a doua parte a anului 2008, după efectuarea tranzacţiilor.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: