Gazoductul South Stream, reînviat prin intermediul Balkan Stream. Acesta va trece prin Macedonia şi Serbia, ocolind Bulgaria

Gazoductul South Stream, reînviat prin intermediul Balkan Stream. Acesta va trece prin Macedonia şi Serbia, ocolind Bulgaria

Gazprom ocoleşte Bulgaria prin Grecia şi Macedonia, state care au guverne proruse

În timp ce statele balcanice deplâng anularea proiectului South Stream, care trebuia să tranporte gaze naturale pe sub Marea Neagră, prin Bulgaria, Serbia, Croaţia şi Ungaria către centrul Europei, Rusia a pus bazele pentru înlocuitorul acestuia, numit „Balkan Stream“, scrie Sputnik News.

Mai exact, gazoductul este proiectat să se conecteze la Turkish Stream, un gazoduct anunţat în luna decembrie în locul defunctului South Stream
 
„Turkish Stream“ a apărut după ce Rusia a decis că nu va mai realiza South Stream. Moscova a abandonat acest proiect după ce Uniunea Europeană s-a opus realizării sale, menţionând că încalcă legislaţia comunitară, mai exact separarea producătorilor de furnizori şi transportatori.
 
Gazprom a anunţat un acord cu societatea turcă de stat TPAO pentru realizarea unui gazoduct pe sub Marea Neagră. Acesta va fi capabil să livreze 63 de miliarde de metri cubi de gaz din 2019. În acest fel, Gazprom va putea folosi o parte din investiţiile făcute deja pentru South Stream. Potrivit lui Miller, aproximativ 14 miliarde de metri cubi de gaz, adică 20% din capacitate, vor fi livrate Turciei, restul fiind trimis către ţările din Balcani.
 
Mai departe, gazele vor trebuie achiziţionate de clienţii din Europa dintr-un hub care va fi construit la graniţa Turciei cu Grecia. Gazprom a trimis în luna ianuarie Comisiei Europene o scrisoare prin care anunţă că va sista total livrările de gaze naturale prin Ucraina odată ce va termina de construit noul gazoduct prin Turcia.
 

Macedonia, noua rută preferată de Rusia

 
Numai că, Rusia este pe cale să înceapă lucrările la o conductă prin Macedonia, care să formeze baza pentru o rută revizuită a South Stream, mai scrie Sputnik News. Mai mult, construcţia a fost înmânată companiei Stroitransgaz, aceeaşi care lucra şi la South Stream. Traseul gazoductului va trece prin Grecia şi Macedonia, pentru a compensa excluderea Bulgariei, potrivit sursei citate.
 
Putin a discutat despre traseul noului gazoduct cu premierul maghiar Viktor Orban în cursul vizitei sale la Budapesta, în vreme ce preşedintele Ungariei, János Áder, i-a cerut premierului turc Ahmet Davutoglu să se grăbească cu finanţarea pentru o conductă care să transporte gaze în Ungaria via Grecia, Macedonia şi Serbia.
 
De altfel, în luna ianuarie, Orban acuza că alimentarea cu gaze a ţării sale este „blocată“ de către România şi Croaţia şi că ţara sa nu are altă alternativă decât de a folosi gazoductul pe care Rusia îl va construi prin Turcia.
 
Macedonia a refuzat să impună sancţiuni Rusiei în urma anexării Crimeei şi a sprijinului acordat separatiştilor din estul Ucrainei. Nici Macedonia şi nici Serbia nu sunt membre ale Uniunii Europene. 
Concomitent, formaţiunea de extremă stângă Syriza, care a câştigat alegerile în Grecia a exprimat numeroase aprecieri pentru Vladimir Putin. Între timp, preşedintele rus l-a invitat pe premierul grec Alexis Tsipras să viziteze Rusia, iar autorităţile au anunţat că iau în considerare relaxarea sau eliminarea embargoului pentru produsele alimentare greceşti. 
 

OMV făcea presiuni pentru South Stream

 
Anterior, grupul austriac OMV a anunţat că va continua discuţiile cu Gazprom privind posibilele rute pentru South Stream. Fostul preşedinte Traian Băsescu a acuzat de mai multe ori OMV că face presiuni pentru gazoductul rus pentru că doreşte să exporte gazele pe care le va extrage din platoul românesc al Mării Neagre, alături de Exxon. El a afirmat ca gazele din Marea Neagră vor fi injectate în sistemul de conducte al Transgaz, urmând ca exporturile să fie permise numai după ce se va acoperi consumul intern al României şi Republicii Moldova.
 

Şi totuşi, construcţia nu e sigură...

 
Pe de altă parte, guvernul Greciei nu este prea stabil, din cauza faptului că Grecia se contrează cu Germania şi Comisia Europeană pe tema datoriilor statului elen şi a reformelor care trebuie aplicate. În fine, nici Macedonia nu este prea sigură, aceasta fiind zguduită de un scandal intern privind interceptările ilegale ale unor politicieni, jurnalişti sau cetăţeni obişnuiţi.
 
Analiştii sunt sceptici că Rusia va putea ocoli Ucraina în privinţa tranzitului de gaze, deoarece Gazprom are contracte pe termen lung cu marile grupuri energetice din Europa care se întind dincolo de anul 2019, data la care alimentarea prin Ucraina va fi stopată. 
 
Mai puteţi citi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările