FMI: România, printre statele în care băncile au redus finanţarea cu peste 10% din PIB din 2009 încoace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România se află printre statele care au suferit o reducere a finanţării bancare de peste 10% din Produsul Intern Brut (PIB) de la finele lui 2009, alături de Ungaria, Slovenia, Croaţia, Letonia, Lituania, Bulgaria şi Ucraina, potrivit unui raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI), care se bazează pe statisticile Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS).

Potrivit FMI, aceste state au următoarele caracteristici: deteriorare semnificativă a calităţii activelor, nivel scăzut al profitabilităţii şi dependenţă ridicată de finanţarea venită de la băncile-mamă.

„Acest lucru înseamnă că reducerea finanţării externe şi contracţia creditului tind să se coreleze cu fundamente slabe ale băncilor“, subliniază FMI, conform Agerpres.ro.

Raportul mai arată că băncile străine au continuat să-şi reducă finanţarea către ţările din Centrul, Estul şi Sud-Estul Europei (CESEE) în trimestrul al treilea al anului trecut, într-un ritm similar cu cel înregistrat în trimestrul al doilea al anului trecut, risipind îngrijorările că retragerea băncilor străine din regiune s-a intensificat după de Rezerva Federală americană a început să înăsprească politica monetară în luna mai 2013.

Deşi băncile străine şi-au redus poziţiile externe faţă de majoritatea ţărilor din aecastă regiune (14 din 20), amploarea reducerilor a variat semnificativ în rândul statelor. Cele mai mari reduceri ale finanţării băncilor străine către toate sectoarele s-au înregistrat în Slovenia, Ungaria şi Croaţia, în timp ce în Cehia, Polonia, Albania, Muntenegru, Ucraina şi Belarus s-au consemnat modificări pozitive în poziţiile băncilor.

FMI avertizează, însă, că deşi re-atragerea băncilor din regiune nu s-a intensificat, condiţiile externe de finanţare au devenit mai dificile pentru ţările din CESEE, în condiţiile creşterii costurilor cu împrumuturile, iar fluxurile de portofoliu au devenit negative pentru prima dată după 2009.

Cele mai afectate au fost ţările cu necesităţi mari de finanţare externă şi/sau fiscală. Studiul FMI arată că cele mai mare contracţii ale creditului şi, de asemenea, cele mai mari reduceri ale finanţării băncilor străine se înregistrează în ţările cu slăbiciuni în fundamentele sectorului bancar.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru 2014, FMI se aşteaptă la continuarea înăspririi condiţiilor de finanţare externă pentru pieţele emergente, în condiţiile continuării înăspririi politicii monetare a Rezervei Federale americane, dar şi a viitoarelor teste de stres derulate de Banca Central Europeană în rândul celor mai mari 130 de bănci din zona euro.

Mai puteţi citi:

Isărescu evită să-i răspundă lui Băsescu. "Băncile sunt reticente în relansarea creditării, investiţiile ar putea fi finanţate pe piaţa de capital"

Băncile sunt reticente în relansarea creditării, astfel că finanţarea unor proiecte de investiţii ar putea fi preluată de piaţa de capital, a declarat, astăzi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la conferinţa „Crearea unei pieţe de capital internaţionale în România“, unde participă şi premierul Victor Ponta, potrivit Hotnews.ro.

Pierderi de 385 de milioane de lei pentru BRD în 2013, din cauza provizioanelor

BRD Group Societe Generale a suferit anul trecut o pierdere de 385 milioane lei, din cauza creşterii provizioanelor, care au atins un grad de acoperire de 69%, fiind al doilea an consecutiv în care banca închide cu un rezultat negativ de sute de milioane de lei, scrie Mediafax.

Băsescu atacă şi BNR din cauza „ElectoRatei“: „Românii vor plăti mai mult, FMI a greşit“. În 2010, BNR susţinea tăierea salariilor şi a pensiilor

Banca Naţională a României (BNR) trebuie „să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt“, a declarat aseară preşedintele Traian Băsescu la B1 TV. Şeful statului a acuzat instituţia de implicare în realizarea proiectului privind înjumătăţirea ratelor pentru cei cu venituri sub 1.600 de lei, care ar fi unul electoral.

UPDATE Legea falimentului personal, amânată de la vot în Camera Deputaţilor. Proiectul are nevoie de raport de la Comisia juridică

Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor şi falimentul personal a fost amânat astăzi de la vot în plenul Camerei Deputaţilor. Acesta se întoarce la Comisia juridică, unde trebuie realizat un raport. Camera Deputaţilorcare este cameră decizională, după ce actul normativ a fost deja adoptat de către Senat în anul 2010.

Bogdan Nica, şeful ANPC: „Oamenii nici nu ştiu că sunt păcăliţi şi că li se iau nişte sume nejustificate la leasing“

Contractele-cadru de leasing sunt problematice în special atunci când instituţiile nu respectă ceea ce se află în contract, în schimb au pretenţia ca persoanele fizice să îşi respecte obligaţiile, astfel că oamenii nici nu ştiu că sunt păcăliţi şi li se iau nişte sume nejustificate, a declarat Bogdan Nica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Nota de fundamentare a ordonanţei privind eşalonarea creditelor pare elaborată de BNR. Isărescu a spus că a fost propusă de ministrul Liviu Voinea

Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă privind restructurarea creditelor are un conţinut care aminteşte mai degrabă de rapoartele BNR decât de notele de fundamentare publicate de Finanţe, iar surse oficiale susţin că la proiect a lucrat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, scrie Mediafax, care citează surse oficiale.

Un nou perdaf la adresa sistemului bancar: agenţia de evaluare financiară Fitch plasează băncile din România în categoria „de mâna a doua“

România se plasează într-un „eşalon secund“ al ţărilor din regiune în ceea ce priveşte revenirea sectorului bancar, cu o profitabilitate scăzută, un nivel ridicat al creditelor neperformante şi riscuri legate de împrumuturile în valută, potrivit unui raport al agenţiei de rating Fitch.

Victorie finală a clienţilor împotriva Volksbank: comisionul de risc şi creşterea unilaterală a dobânzii sunt ilegale. Banii trebuie înapoiaţi

Un grup de clienţi ai Volksbank a câştigat irevocabil în instanţă un proces pe clauze abuzive privind comisionul de risc şi alte comisioane din contractele de credit, precum şi modificarea unilaterală a dobânzii, şi este obligată să restituie sumele colectate ilegal, potrivit unei hotărâri a Tribunalul Bucureşti vizând 315 contracte de credit.

Creditarea a mai scăzut o dată: în 2013 a consemnat un declin de 3,3% faţă de 2012

Soldul creditului neguvernamental s-a redus anul trecut cu 3,3%  sau 4,4% în termeni reali, faţă de 2012, pe fondul diminuării componentei în valută cu 5,7% şi a majorării cu 0,7% a celei în lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR), citate de Mediafax.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite