FMI ar putea trimite în curând o echipă de asistenţă tehnică în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Monetar Internaţional (FMI) ar putea trimite în curând o echipă de suport tehnic în Ucraina pentru a acorda asistenţă financiară Kievului care se confruntă cu probleme economice majore, în special după cele trei luni de proteste, informează Reuters.

„Probabil în scurt timp vom trimite o echipă de asistenţă tehnică pentru Ucraina. E datoria noastră faţă de un membru care se confruntă cu probleme economice majore. Mai mult ca sigur vom trimite o echipa acolo (n.r. - în Ucraina)”, a declarat directorul general al FMI, Christine Lagarde, în timp ce se afla la Universitatea Stanford din California.

Potrivit regulilor Fondului Monetar Internaţional, o echipă a acestei organizaţii nu poate merge într-o ţară care nu solicită ajutor financiar. 

Recent, preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a anunţat că ţara sa are nevoie de sprijin financiar în valoare de aproximativ 35 de miliarde de dolari, avertizând că economia Ucrainei „se îndreapta spre abis”.

Atât Statele Unite precum şi Uniunea Europeană au anunţat că vor să ajute Ucraina, însă acest lucru ar putea fi posibil doar după organizarea alegerilor din luna mai.

Istoria recentă a Ucrainei cu FMI cuprinde mai multe împrumuturi. De exemplu, organizaţia financiara mondială a împrumutat la mijlocul anilor 1990 Ucraina cu circa 3,5 miliarde de dolari. Apoi, în 1998, un alt împrumut a fost efectuat către guvernul de la Kiev în valoare de 2,2 miliarde de dolari. De asemenea şi în 2004, FMI a împrumutat Ucraina cu 600 de milioane de dolari, iar în 2008 cu 16,4 miliarde de dolari. 

Cel mai recent acord încheiat între Ucraina şi Fondul Monetar Internaţional a fost realizat în 2010 pentru un împrumut în valoare de 15 miliarde de dolari. Totuşi, acest acord a fost blocat după un an deoarece Kievul nu a mai reuşit să pună în aplicare reformele cerute de FMI, inclusiv eliminarea subvenţiilor la preţul gazelor.

FMI a precizat că un nou împrumut destinat Ucrainei ar trebui să aibă o sumă mai mică, deoarece autorităţile din Kiev trebuie să demonstreze întâi că pot pune în aplicare reformele economice.

În prezent Ucraina are o datorie externă de aproximativ 6,5 miliarde de dolari pentru anul 2014. Potrivit Institutului Naţional de Finanţe, Ucraina ar avea nevoie de cel puţin 20 de miliarde de dolari în acest an pentru a evita falimentul.


Citeşte şi:

Moneda ucraineană, grivna, s-a prăbuşit după ultimele evoluţii de la Kiev. Leul românesc este încă stabil

Grivna ucraineană s-a prăbuşit marţi cu aproape 7% şi a atins noi minime faţă de dolar, după ce liderii politici de la Kiev au amânat formarea unui guvern de uniune naţională, în lipsa unui compromis în negocierile dintre parlament şi reprezentanţii protestatarilor, potrivit Bloomberg. În acest timp, leul românesc îşi păstrează cotaţiile.

Ucraina a tăiat drastic importurile de gaz din Rusia. În replică, Kremlinul ameninţă cu scumpiri

Compania de stat ucraineană Naftogaz a redus importurile de gaze ruseşti de la 147 la 28 de milioane de metri cubi pe zi, fapt care i-a înfuriat la maxim pe liderii de la Kremlin. Luni, primul-ministru rus, Dimitri Medvedev, a avertizat că preţul gazului, care scăzuse ca parte a ajutorului tip bailout acordat Ucrainei, "va reveni la niveluri înalte", notează Reuters.

Commerzbank: Situaţia din Ucraina nu va duce la creşterea preţului la gaze în Europa

Eventuale perturbări în livrarea gazelor către Europa prin Ucraina, principala rută de tranzit din Rusia către clienţii europeni, nu vor conduce probabil la creşterea preţurilor în regiune, aflate la minimul a 20 de luni, potrivit băncii germane Commerzbank, citată de Bloomberg.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite