Exporturile globale de semiconductori către Rusia s-au prăbuşit cu 90% de când Statele Unite şi aliaţii au impus controale asupra exporturilor către această ţară

Exporturile globale de semiconductori către Rusia s-au prăbuşit cu 90% de când Statele Unite şi aliaţii au impus controale asupra exporturilor către această ţară

Exporturile globale de semiconductori către Rusia s-au prăbuşit cu 90% de când Statele Unite şi aliaţii au impus controale asupra exporturilor către această ţară, din cauza invaziei sale în Ucraina, a declarat miercuri secretarul american pentru Comerţ Gina Raimondo, transmite Reuters.

Raimondo a spus, la o conferinţă anuală a Departamentului de Comerţ, că controalele impuse sectorului aerospaţial al Rusiei îi distrug capacitatea de a genera venituri şi de a sprijini aviaţia militară.

„Rusia ar putea fi forţată să lase la sol între jumătate şi două treimi din aeronavele sale comerciale în următorii patru ani, pentru a le canibaliza pentru piese de schimb”, a adăugat ea.

Comentariile au venit la o zi după ce administraţia preşedintelui american Joe Biden a adăugat marţi cinci companii din China pe lista neagră comercială, pentru că ar fi sprijinit baza industrială militară şi de apărare a Rusiei.

Statele Unite au lucrat cu aliaţii pentru a-l pedepsi pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru invazia pe care Moscova o numeşte „operaţiune specială”, sancţionând o serie de companii şi oligarhi ruşi şi adăugând pe alţii pe lista neagră comercială.

În timp ce oficialii americani au spus anterior că China respectă, în general, restricţiile, Washingtonul a promis că va monitoriza îndeaproape conformitatea şi va aplica riguros reglementările.

Miercuri, Raimondo şi-a dublat ameninţările de „a închide” principalul producător de cipuri din China, SMIC, dacă se constată că furnizează cipuri Rusiei.

„Ce se întâmplă dacă SMIC sau alte companii de semiconductori cu sediul în China sunt descoperite furnizând cipuri Rusiei? Le vom închide şi putem să o facem, pentru că aproape fiecare cip din lume şi din China este fabricat folosind echipamente şi software din SUA şi intenţionez să-mi îndeplinesc acest angajament dacă va fi necesar”, a spus ea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările