Egiptul a redus la jumătate despăgubirile cerute pentru eliberarea navei Ever Given

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nava Ever Given

La aproape două luni de la incidentul în care nava „Ever Given” a blocat întreg traficul pe Canalul Suez, autorităţile egiptene care au delocat vasul au decis să-şi înjumătăţească pretenţiile cerând despăgubiri de numai 550 milioane de euro.

Autoritatea Canalului Suez (SCA) şi-a redus, la 550 milioane de dolari, valoarea despăgubirilor pe care le solicită de la proprietarul japonez al navei ''Ever Given'', care în luna martie a blocat timp de şase zile Canalul Suez, informează AFP.

La finele lunii martie, nava ''Ever Given", cu o lungime de 400 de metri, a eşuat pe diagonala canalului Suez, din cauza vântului puternic însoţit de o furtună de nisip care a redus vizibilitatea, blocând una din cele mai aglomerate rute de navigaţie ale lumii.

Iniţial, Autoritatea Canalului Suez a solicitat despăgubiri în valoare de 916 milioane de dolari de la proprietarul navei, firma japoneză Shoei Kisen, şi în aşteptarea plăţii sumei a sechestrat nava port-container.

''După ce compania care este proprietarul navei ne-a informat că valoarea mărfurilor transportate era de 750 milioane de dolari, am decis, din respect, să ne reducem valoarea despăgubirilor la 550 milioane de dolari", a declarat duminică seara şeful Autorităţii Canalului Suez, amiralul Ossama Rabie.

Autorităţile de la Cairo au reclamat iniţial plata unor despăgubiri în valoare de 916 milioane de dolari, o cifră stabilită pe baza unei estimări preliminare conform căreia valoare mărfurilor prezente la bordul navei Ever Given se ridica la "trei miliarde de dolari", a precizat amiralul Ossama Rabie.

Blocarea Canalului Suez a perturbat unele lanţuri mondiale de aprovizionare, în condiţiile în care fluxurile mondiale de transport erau oricum afectate de pandemia COVID-19. Prin canalul Suez tranzitează circa 30% din traficul maritim mondial de transport containere şi circa 12% din comerţul global de bunuri.

Blocarea canalului Suez a durat aproape o săptămână şi fiecare zi de paralizare a traficului a antrenat pierderi cuprinse între şase şi 10 miliarde de dolari, potrivit grupului de asigurări Allianz. Conform calculelor efectuate de Autoritatea Canalului Suez (SCA), Egiptul a pierdut între 12 şi 15 milioane de dolari în fiecare zi în care canalul nu a putu fi folosit.

Duminică, un tribunal egiptean a respins o contestaţie formulată de proprietarii japonezi ai navei împotriva sechestrării navei, şi în consecinţă a transferat cazul la tribunalul de primă instanţă. În replică, unul din avocaţii proprietarilor navei susţine că orice decizie a unui tribunal inferior va putea declanşa contestaţii formulate de ambele părţi, ceea ce înseamnă că disputa juridică se va prelungi.

Canalul Suez, care leagă Mediterana de Marea Roşie, asigură cea mai scurtă rută de transport maritim între Asia şi Europa. În 2020, au trecut prin această cale maritimă aproape 19.000 de nave, adică o medie de 51,5 nave în fiecare zi. 

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite